Unele dintre cele mai frumoase fotografii ale clădirilor din București le-am găsit la Ana Dumitru, fotografa îndrăgostită iremediabil de arhitectură și de imortalizarea în imagini a clădirilor care au o istorie și o poveste de spus generațiilor următoare.
De când a descoperit fotografia în adolescență, Ana s-a dedicat complet acestei pasiuni. Au urmat mulți ani de practică, de căutări neobosite, de fotografii și de perfecționare. Pentru că și-a dorit să urmeze și studiile universitare în fotografie, a ales Facultatea de „Cinematografie, Fotografie, Media”, specializarea Imagine, în cadrul Universității Media.
Iar mai târziu, când interesul pentru fotografia de arhitectură a crescut, a ales să aprofundeze domeniul și să facă un master în Patrimoniu în cadrul Universității București. În paralel cu fotografia, Ana a fost cameraman de televiziune timp de 9 ani, iar de la finalul anului 2016 s-a concentrat exclusiv pe freelancing în fotografie.
Pe mine m-a impresionat munca Anei de a fotografia clădiri de patrimoniu, adesea în paragină, ca demers de a ne ajuta și pe noi să vedem partea frumoasă a Bucureștiului și a altor orașe din țară, dar și ca un semnal de alarmă pentru cei care ar trebui să facă ceva pentru reabilitarea sau conservarea lor.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de proiectul de fotografie Chernobyl, un omagiu vizual adus locului în care s-a întâmplat una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii și un instrument de documentare a vieții pentru care timpul parcă s-a oprit în loc pe 26 aprilie 1986 și în care natura repune încet stăpânire pe urmele civilizației.
Citește mai multe despre Ana și lasă-te condus în universul ei fotografic în interviul de mai jos.
…
Curatorialist: Când ai făcut prima fotografie și ce îți mai amintești despre acea experiență?
Ana: Oh, da, aveam 14 ani și eram în vacanță la mare cu mătușa și unchiul meu. Într-o dimineață, am ieșit cu ei să admirăm răsăritul. Așa cum se întâmpla în fiecare an, ei aveau o cameră point and shoot pe film. Până atunci, probabil că mai apăsasem butoanele aparatului, dar nu se întâmplase nimic remarcabil sau de neuitat. Cu toate acestea, acel răsărit a fost ceva special pentru mine. Chiar dacă din punct de vedere al imaginii nu a fost wow (a fost un răsărit simplu, fără nori spectaculoși sau ceva deosebit), dar în momentul în care am luat aparatul și am făcut câteva poze la acel răsărit… ceva s-a întâmplat în mintea și în sufletul meu. De atunci, am simțit dorința de a descoperi mai mult despre și prin fotografie.
Fun fact: acel film a fost developat și mai am și acum fotografiile de la acel răsărit…. Pfff…deja am devenit emoțională.
Când te-ai decis căa face fotografie este profesia pe care vrei să o urmezi? Și ce te-a determinat să urmezi acest drum?
Totul a început cu acel clic despre care vorbeam mai devreme. Ideea de fotografie a fost constantă în mintea mea până la vârsta de 16 ani, când am luat hotărârea de a urma un curs de fotografie la Casa de Cultură a Studenților.
Apoi, după absolvirea liceului, trebuia să decid ce facultate să urmez. Îmi doream foarte mult să studiez fotografie, dar, dat fiind faptul că era anul 2007, opțiunile pentru facultăți de fotografie erau limitate sau poate nu le-am găsit eu pe atunci. Astfel că m-am înscris la o altă specializare în domeniul artistic și am terminat „Cinematografie, Fotografie, Media” – secția Imagine.
Prin urmare, nu cred că am ales cu adevărat să urmez acest drum, ci, mai degrabă, simt că drumul m-a ales pe mine. Am ascultat ceea ce îmi dicta inima și am avut curajul să fac asta.
De ce crezi că imaginea este considerată mai sugestivă decât 1000 de cuvinte? Care sunt calitățile care o fac un mijloc de comunicare atât de puternic?
Psihologii au confirmat că imaginile sunt mai ușor de recunoscut și de reținut decât cuvintele rostite sau scrise, fenomen cunoscut ca „Efectul de Superioritate a Imaginii”. Creierul procesează imagini mult mai rapid decât informațiile verbale sau scrise, având o capacitate de procesare de aproximativ 60.000 de ori mai rapidă pentru imagini.
Un studiu al Academiei Naționale de Științe din SUA a demonstrat că oamenii își amintesc mai ușor informații dintr-o imagine decât dintr-un text scris, reținând peste 2.000 de fotografii cu o acuratețe de cel puțin 90% în teste de recunoaștere pe o perioadă de câteva zile.
Această putere a imaginilor ca formă de comunicare nu este nouă și datează cu secole înaintea apariției fotografiei. Cicero, marele orator roman, recomanda folosirea imaginilor în discursurile sale pentru antrenarea memoriei. Imaginile sunt un instrument eficace pentru a transmite rapid mesaje și a povesti povești, așa cum Napoleon a afirmat “Un bon croquis vaut mieux qu’un long discours” – „o schiță bună este mai bună decât un discurs lung.”
Arta preistorică și cea primitivă au fost primele forme de comunicare prin imagini și acestea au avut un impact semnificativ în comunicarea umană.
Imaginile pot evoca emoții puternice și pot influența modul în care percepem lumea și experiențele vieții.
Mai mult, imaginile transcend limbajul și pot fi înțelese și apreciate de oameni din culturi diferite, făcând din fotografie un limbaj universal.
Aparatele foto digitale au înlocuit aparatele pe film, DSLR-urile sunt acum devansate de tehnologi mirrorless, și, mai nou, AI-ul poate deveni o amenințare pentru activitatea fotografică așa cum o știam. Cum vezi tu toate aceste schimbări și care crezi că va fi evoluția fotografiei în următorii ani?
Aparatele DSLR sau mirrorless nu au înlocuit complet aparatele pe film. Acestea din urmă sunt încă apreciate și folosite pe scară largă. Fiecare categorie de aparat are susținătorii săi devotați. Același lucru este valabil și în ceea ce privește inteligența artificială.
Este evident că AI-ul este la începutul său și va evolua considerabil în viitor, dar nu cred că reprezintă o amenințare pentru fotografie, ci poate fi un instrument extrem de util. Am avut ocazia să experimentez cu Midjourney și pot spune că este, cu adevărat, fascinant.
Cum este să fii fotograf profesionist în România? Cum vezi această meserie comparativ cu alte joburi de tip freelancing?
Nu am experiență directă în alte domenii de freelancing, așa că nu pot face o comparație, dar pot spune că freelancing-ul în fotografie în România nu este ușor deloc. Desigur, există aspecte pozitive: ești propriul tău șef, poți alege să refuzi proiecte care nu se potrivesc cu viziunea ta artistică, ai potențialul de a câștiga bani buni (chiar dacă veniturile pot varia de la o lună la alta) și îți poți stabili propriul program de lucru.
Cu toate acestea, există și numeroase provocări. În ciuda avansului societății, discriminarea de gen poate persista. Taxele pot fi copleșitoare, iar stresul este adesea prezent, deoarece nu știi cu certitudine ce proiecte vei avea în viitor și dacă vei putea să-ți acoperi cheltuielile. Nu trebuie să uităm nici de clienții care subestimează munca ta și vor să plătească puțin pentru un „produs de lux”.
P.S. Nu consider că fotografia este un produs de lux pentru ca as avea impresia ca sunt cel mai bun fotograf din lume, ci pentru că fotografia nu este esențială pentru supraviețuirea noastră, în comparație cu alte necesități de bază din viață.
Dintre toate tipurile de fotografie pe care le-ai abordat în activitatea ta, fotografia de arhitectură pare cea mai apropiată sufletului tău. De ce iubești să fotografiezi clădiri, ce spune asta despre tine?
În ultima perioadă, m-am concentrat în principal pe fotografia de arhitectură. Acest lucru s-a datorat, poate și faptului că nu am mai avut timp să mă dedic fotografiei de peisaj.
Fotografia de arhitectură, în special cea a locurilor abandonate, a avut întotdeauna un loc special în inima mea.
Profilul tău de Instagram este un omagiu adus frumuseții arhitecturale de odinioară și o încercare de recuperare prin imagini a clădirilor de valoare din București și din țară. Ce te motivează în acest demers? Este o pasiune pur personală, o admirație față valorile trecutului sau ți-ai propus și o componentă de educare/implicare socială?
Totul a început cu pasiunea pentru urbex, adică explorarea și fotografierea locurilor abandonate. Din păcate, în România, există multe clădiri de patrimoniu care au fost lăsate în paragină. Acest lucru a făcut din pasiunea mea o experiență de tip „doi într-unul”.
Acesta este modul meu de a-mi arăta admirația față de valorile trecutului, dar există și o motivație suplimentară și anume că multe dintre aceste clădiri nu mai au mult timp de trăit și consider că aceste fotografii pot reprezenta o ultimă dovadă a existenței lor.
În plus, ele servesc ca documentare pentru generațiile viitoare.
Faci parte din echipa @cronicaridigitiali, un proiect menit să promoveze patrimoniul cultural național. Cum a început colaborarea ta în acest proiect?
Cred că primele întâlniri ale noastre au avut loc când ei au organizat un Heritage Instameet dedicat patrimoniului cultural. A fost o ocazie excelentă pentru mine de a avea acces la câteva clădiri la care, în mod normal, nu aș fi avut acces. Primul proiect în care am colaborat a fost atunci când am fost jurat la un concurs de promovare a patrimoniului cultural.
Clădirile pe care le fotografiezi de obicei sunt clădiri vechi, în ruină sau renovate. Ai găsit și clădiri moderne care să te facă să îți dorești să le imortalizezi? Te impresionează și estetica arhitecturală modernă?
Cu siguranță, am avut ocazia să văd și să apreciez câteva clădiri cu arhitectură modernă, dar nu pot spune că au fost neapărat în sfera mea de interes. Prefer clădirile vechi, indiferent de starea lor, deoarece mi se pare că acestea ne spun povești despre istorie și despre oamenii din trecut.
Ai avut parte și de ecouri ale muncii tale de documentare și atenționare asupra degradării unor clădiri de patrimoniu? S-a sesizat vreo instituție sau vreun proprietar de clădire, au început vreo activitate de consolidare/reabilitare?
Din păcate, nu, dar am fost încântată să constat că tot mai mulți oameni par să înceapă să aprecieze trecutul și ce a mai rămas din el. Sunt ferm convinsă că, dacă am fi o societate mai unită, am reuși să salvăm multe dintre clădirile care istorice.
Ce îți înspiră clădirile abandonate, degradate, în ruină? Ce sentimente te încearcă atunci când le fotografiezi?
În primul rând, simt o profunda tristețe. Acolo se ascunde o suferință adâncă, mie mi se pare că acele clădiri emană tristețe. În același timp, totuși, experimentez și un sentiment de bucurie și mândrie, pentru că reușesc să le observ, să le admir și să le surprind în fotografii.
Ce orașe din România ți se par cele mai instagramabile și de ce?
Există multe orașe care îmi sunt foarte dragi, dar încerc să fac o selecție mai restrânsă :). Acestea ar fi Craiova, Brăila și Timișoara.
Nu pot spune cu certitudine dacă sunt cele mai Instagramabile orașe din România, însă aceste orașe au o bogată istorie și păstrează încă o mulțime de clădiri vechi cu arhitectură fascinantă.
Socialist_Architecture este un proiect fotografic menit să surprindă ce a mai rămas din spiritul epocii socialiste în clădirile care încă ne înconjoară. Ce te-a determinat să pornești acest demers și care ar fi obiectivul?
Sunt atrasă de arhitectura socialistă și inițiativa a pornit din dorința mea de a documenta, dar, din păcate, nu am avut suficient timp să mă dedic mai intens acestui proiect.
Încerci să recuperezi fotografii vechi, rare, care spun povestea vremurilor și a oamenilor de demult prin inițiativa Biblioteca de fotografie. Cât de greu este să obții aceste fotografii vechi și unde le găsești de obicei? Care este rolul fotografiilor vechi în patrimoniul unei țări?
Fotografiile nu îmi aparțin, dar incerc să adun într-un loc toate fotografiile vechi pe care le găsesc online. Greu nu este, doar că trebuie să acorzi foarte mult timp pentru a le sorta, de a încerca să le găsesti povestea sau, în cazul clădirilor, să încerci să le găsești corespondența pe harta din ziua de azi. Și, pentru că tot vorbeam mai devreme despre AI, m-am jucat puțin cu fotografiile vechi si am încercat o colorizare a lor
Care este fotografia cea mai prețioasă pentru tine, de care te leagă o poveste specială?
Este dificil pentru mine să aleg, toate au o semnificație specială. Fie că am avut norocul de a fi în locul potrivit la momentul potrivit, fie că am depus mult efort pentru ele. Cu toate acestea, dacă ar trebui să aleg doar trei dintre ele…
1: Fotografiile de Chernobyl. Chernobyl este proiectul meu de suflet.
2: O fotografie cu un răsărit, realizată în Dobrogea.
3: O fotografie cu un răsărit, realizată la Geamăna (lacul de steril).
Ce te-a determinat să alegi Cernobyl ca subiect pentru un proiect foto, ce mesaj ai vrut să transmiți prin acest demers?
Zona de Excludere Chernobyl este o locație specială, încărcată de emoție, deoarece acolo timpul s-a oprit în loc acum 37 de ani, unde aproape toate lucrurile au rămas asa cum erau când orașul a fost evacuat. Asta îl face să fie pe wishlist-ul oricărui pasionat de fotografie de locuri abandonate.
Și, astfel, una dintre cele mai mari catrastrofe ale omenirii a dat naștere proiectului meu de suflet.
Este o zonă destul de controversată din cauza radiațiilor și asta, pe bună dreptate. Sunt zone în care ți se permite să ajungi, dar și zone pe lângă care nu este indicat nici să treci. Ceea ce face ca fotografiile și poveștile să fie aproape unice.
Pe lângă dorința de a documenta tot ceea ce s-a întâmplat acolo și felul în care natura își recapătă teritoriul, proiectul mai are și partea de conștientizare. Și, anume, să învățăm cum se acționează corect în situația unui accident nuclear, dar cel mai important… faptul că ar trebui să avem mai multa grijă de natură… deoarece, așa cum s-a demonstrat și aici, naturii îi este mult mai bine fără omenire.
Câte fotografii crezi că ai făcut până acum? O estimare 🙂
Mi-ar plăcea și să pot face o estimare, dar, sincer, îmi e imposibil. Fac fotografie de 17 ani, deci s-au adunat câteva 😀
Ce faci când nu fotografiezi, cum îți încarci bateriile?
Fotografia este centrul vieții mele. Atunci când lucrez, sunt concentrată pe fotografiere, iar când doresc să mă relaxez, ies în plimbări și tot fotografiez… Recunosc, există perioade în care sunt extrem de obosită de la cât de mult car aparatul foto pentru muncă, și atunci, când plec într-o plimbare, nu-l mai iau cu mine. Cu toate acestea, nu pot să mă abțin să nu fac totuși fotografii cu telefonul.
Tu ce ai frumos astăzi?
Cred că bucuria și curiozitatea cu care încă mai privesc lucrurile care mă înconjoară.
Fotografii: Ana Dumitru
