M-am tot gândit în ultima vreme ce îi face pe oameni să se uite la 365 days – la primul film și / sau la al doilea. Da, 365 Days, acest film care stă în top 10 Netflix în România de ceva vreme (și nu numai la noi).
Credeam că e din zona pornului, când toată lumea se uită, se relaxează, dar nimeni nu recunoaște asta. A unui guilty pleasure mai puțin asumat, ceva ce nu ai recunoaște că faci, cel puțin nu atât de expus, vocal vizibil tuturor, în social media.
Însă, odată cu lansarea celei de-a doua părți 365 Days | This Day, vocile fanilor – mai precis ale fanelor – au devenit din ce în ce mai puternice. Out & about în social media, femeile își exprimau entuziasmul pentru continuarea filmului și, după vizionare, comentau plotul, dezbăteau dacă a fost bun sau nu, dacă au fost mai bune etc.
“Are you lost, baby girl?”
Long story short: în afară de some vanilla sex / soft porn scenes – are totuși rating 16 – nu se întâmplă mare lucru, basically nimic. Nu pleci cu vreun mare citat, mantra de viață, poate doar cu vreo idee de styling pentru serile romantice…
Iar aici lucrurile încep a se nuanța
Toate suntem o Laura. Agreabile, apreciate la job, într-o relație stabilă cu un tip decent. Doar că pe ea viața o duce – sau o răpește, mai corect (poate o metaforă pentru lipsa curajului de a se despărți de Martin) – în brațele acestui bad boy, Massimo, mafiot sicilian.
Îndrăgostit la prima vedere, cu disponibilitate emoțională din secunda 1, ceva la care tânjește orice femeie single astăzi, în era swipe-ului compulsiv pe Tinder.
O obsesie poleită cu romantism pentru a acoperi bine abuzurile.
Acest mascul mistuit de dorință față de Laura, dispus să îi ofere toate țoalele pe care și le dorește, să o plimbe peste tot în lume, să omoare pentru ea. Și… mai mult, să facă sex oriunde, oricum, oricât.
Dar, când trebuie să schimbe două cuvinte și să-și trăiască căsnicia dincolo de pozițiile din Kama Sutra, nu reușesc.
Totul cu prețul unei colivii de aur.
O relație disfuncțională și începută nesănătos, cu îngrădirea libertății, chiar dacă Laura prezintă urme de intenție să pună la îndoială noul status quo.
Rezultatele unui studiu concluzionează, în 4 puncte din cele 8, că oamenii se uită la porn pentru a-și goli mintea, pentru a se relaxa, o acțiune ce nu îi solicită.
Ne uităm la 365 Days cam din aceleași motive pentru care urmărim influencerii de lifestyle în social media. Un escapism bine împachetat pentru a da SKIP punctual unor realități.
escapism /ɪˈskeɪpɪz(ə)m,ɛˈskeɪpɪz(ə)m/ noun 1. the tendency to seek distraction and relief from unpleasant realities, especially by seeking entertainment or engaging in fantasy." virtual reality offers a form of escapism"
La fel și în cazul momentelor picture perfect expuse de influencers, în special, în social media. Un crop dintr-o realitate filtrată ce nu are legătură cu geometria zilelor noastre from 8 to 10pm. Privim la ele în timp ce copiii sunt atârnați de noi, suntem în deadlines, cu părul prins sus și escapismul la cote maxime. Cu jind, cu dorință, blurăm linia dintre “ele” și “noi”, așa cum este trasată de ecranul telefonului.
Uităm că imaginile postate sunt doar produse, momente extrase dintr-o realitate fabricată. În scrollul nostru automatizat, punem cap la cap imagini și subconștientul nostru le compilează într-o realitate.
Atât de diferită de a noastră și, în fond, de lumea reală.
Ne raportăm la ea zi de zi, visăm și noi la un moment de respiro și la rochii high fashion care să ne vină asa de bine și pe care să ni le permitem, la călătorii în fiecare weekend, mic dejunuri lungi și instagramabile. Și, ușor ușor, nu mai știm a ne mai raporta la noi și la viața noastră.
Atât “realitatea” 365 Days cât și “realitatea” prezentată în feed-urile de Instagram ale influencerilor sunt imagini distorsionate ale realității cotidiene.
Sunt frânturi din viețile pe care le ducem, extrase și prezentate ca lifestyle cotidian. Ca o realitate aspirațională / inspirațională la care să tânjim, dar care este absolut unachievable și, mai ales, deloc o oglindă a vieții cotidiene.
Și, în plus, foarte toxică în toate nuanțele ei.
O utopie cu care, dacă ajungem să ne comparăm sau la care să visăm, ieșim pierzătoare. Dar, dacă ne scuturăm puțin, în timp util, vom socoti că suntem, de fapt, câștigătoare.
