18-24
25-34
35-44… În domeniul în care profesez, segmentul de vârstă din care fac parte vine, de cele mai multe ori, în majoritatea industriilor, pe locul 3 în topul marketerilor. Adică nu prea prezentăm interes. Nu mai suntem cool, suntem cringe. Nu mai suntem fresh, suntem boomeri și hipsteri obosiți.
Toate brandurile se bat să fie plăcuți de 25-34 și să îi ia de crescut pe cei între 18-24 de ani.
Puțini își pun banii – la propriu – pe segmentul 35-44. De 44-55 nici nu mai zic. Iar mai sus de atât chiar nu există, poate doar pentru industria farma.
Astăzi fac 37 de ani și…
acum câteva zile, coborând cu trotineta electrică prin față pe la Control (ironia tinereții, right) spre Palatul Universul, un muncitor de la șantierul de vis a vis a strigat “Ia uitați, bătrâna pe trotinetă.” Și nu, nu era un alint și nici o glumă.
Mai mult, sora mea (propria mea soră), mi-a zis acum câteva săptămâni: “Sora, tu realizezi că faci 37? E atât de aproape de 40…”
Adevărat. Îmbătrânim. Adică ne schimbăm. Și fizic și psihic.
Dau de vreo poza din 2016 – de acum 6 ani, nu mai mult – și abia mă recunosc. De fapt, uitându-mă la o poză de grup, chiar mi s-a întâmplat să mă recunosc abia după 7-8 secunde. Sunt atât de obișnuită cu mine cea de acum din oglindă, cea cu doi copii, cu taskuri fără-sfârșit și părul prins practic încât îmi ia puțin să mă scutur și să mă revăd.
Vârsta pe care o avem este oglinda tuturor experiențelor noastre.
Obișnuim ca 5 ani în viitor să ni se pară atât de departe, ca o proiecție într-un timp îndepărtat – eventual cu mașini zburătoare și costume argintii – și să ne spunem “Oh… mai am o grămadă”. Ne consolăm cu acest gând, trecem mai departe și ne vedem de ale noastre.
Dar, dacă facem exercițiul invers, privind în trecut, cei 5 ani au trecut cât am clipi și, doar făcând o retrospectivă rapidă, îi conștientizăm.
Mai o pandemie, mai un copil, mai un job nou.
Și iată că am ajuns la vârsta la care privesc lucrurile altfel, mai așezat și, cel mai important, mai asumat.
Mințeam mult în adolescență. Privesc în urmă și îmi zic cu blândețe “De ce naiba te complicai așa?”
Dar îmi reproșez multe din my 20s: că nu am citit suficient, că nu am investit în educația mea mai mult, că nu m-am respectat mai mult ca femeie.
Și mă bucur că sunt aici, acum, și îmi pot lua revanșa față de mine.
Imediat după ce am făcut 30 de ani, am învățat că nu mai sunt responsabilă doar de mine. Aveam o familie, un prunc și un soț și trebuia să îmi asum acest rol.
Am învățat să învăț că sunt tot eu, într-o nouă etapă a vieții mele, mult visată și dorită. Tot eu, dar atât de diferită față de cum mă știam până atunci. Acordarea mi-a luat ceva timp, iar fiecare zi a fost un pas mai aproape către îmbrățișarea și către asumarea noilor roluri.
Am învățat să tac mai mult. Chiar și vestimentar.
Și, pentru că moda bifează întotdeauna căsuțele demografice la segmentare, nici eu nu mai sunt, vestimentar vorbind, cea de acum 5-7 ani. Și nu e din cauza tendințelor. Am reușit de mult să mă lepăd de ele.
Și nici pentru că am 10 kg în plus față de acum 7 ani.
Pentru că age is not just a number, stilul meu s-a schimbat și el. E mai tăcut acum, etichetele din exterior ce țipau “brand, brand” au fost înlocuite cu cele din interior. Am curățat liniile, am eliminat imprimeurile cu mesaj. Pentru că acum mă exprim altfel, prin ceea ce sunt și fac și nu prin ceea ce scrie pe mine.
Am schimbat și materialele și aleg să cumpăr mai puțin și mai de calitate. Am simțit pe propria piele importanța materialelor naturale, m-am îndrăgostit de cașmir și lână. Știu ce mi se potrivește, de ce branduri mă pot bucura fără să trebuiască să întorc cu emoție eticheta cu prețul. Îmi fac și mici cadouri, recompense, cu piese pe care nu mi le permit tot timpul.
Dar, întotdeauna, întorc eticheta cu compoziția.
Am învățat despre sustenabilitate, modă etică și modă circulară.
…
Sunt Andreea Cartu.
Mama lui Margu și a lui Filip. Soția lui Toni. Fata Caudelei și sora Oanei.
Și, până astăzi, am trăit 13.512 zile pe acest Pământ.
Iar, dacă voi trăi până la 82 de ani (30.000 de zile), înseamnă că mai am de trăit 16.488 zile.
The best is yet to come, cum s-ar spune!
…
În acest an, Hospice mi-a propus să-mi donez ziua de naștere. Astfel,
Ofer 10 articole pe Curatorialist.ro unor mici business-uri locale, antreprenori locali, ce vor să-și promoveze serviciile.
Condiția este ca fiecare să doneze minim 300 lei.
Așadar,
aici este link-ul unde puteți dona.
și apoi email la curator@curatorialist.ro pentru a primi Cel mai ieftin neprețuit advertorial.
