Migrația de la oraș la sat este o realitate a zilelor noastre, devenind mai accentuată în contextul pandemiei. Mutarea muncii acasă a determinat mulți oameni să își reevalueze prioritățile și nevoile pe termen mediu și lung, iar răspunsul multora a fost de a-și schimba total stilul de viață, alegând satul.
De viața urbană a fugit și Diana Dragne, dar cu mult timp în urmă, fără legătură cu pandemia sau noul tip de muncă remote. Probabil că o știi pe Diana Dragne, ilustratoarea de frumos care ne aduce în fața ochilor, într-o manieră artistică, frânturi din universul în care trăiește. Un univers preponderent al naturii, în care flori, arbori, animale, păsări, fluturi, fructe și legume sunt personajele centrale. Viața la țară este cu siguranță principala sursă de inspirație artistică a Dianei, dar poate te întrebi cum a ajuns ea din viața tumultoasă a Capitalei în micul sat prahovean în care locuiește acum.
Cu un talent la desen descoperit încă din copilărie pe la vârsta de 5 ani și cu susținere permanentă din partea părinților, Diana și-a urmat pasiunea. A urmat Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, unde s-a specializat în pictură de șevalet, apoi a studiat designul de interior în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. În final, s-a reîntors la artele vizuale, dragostea dintâi.
La 24 de ani, Diana s-a decis împreună cu soțul ei să își caute o casă într-o zonă rurală, în proximitatea Bucureștiului. Așa au ajuns la Poienarii Burchii, la aproximativ 60 de km și o oră de mers cu mașina de Capitală.
Cum și mai ales de ce a fost luată decizia majoră de schimbare a întregului stil de viață aflăm de la Diana, în interviul de mai jos.
Cum ai luat decizia de a te muta din București?
Mi-am dorit de când mă știu să plec din oraș. Vacanțele le-am petrecut la țară, la bunici și cred că de atunci s-a plantat în sufletul meu o sămânță de dor și drag de zona rurală.
Țin minte cum treceam printr-o zonă de case în drum spre blocul de garsoniere în care am locuit o vreme și mi se făcea pielea de găină numai când vedeam un gard din lemn sau o bucată de pământ în fața unei case.
Cam atât de puternică era dorința, de fapt nici nu am luat decizia asta, ci era deja luată în subconștientul meu de când era copil. Întrebarea era doar ”când și cum” să fac pasul.
De ce ai ales acest sat și nu un altul?
Am căutat mult. Inițial ne doream o căsuță mică, dar în bugetul nostru nu se încadra nimic ok, așa că am regândit planul și am căutat un teren în jurul Bucureștiului. Pentru că nu voiam un complex rezidențial sau un teren în câmp, am căutat prin sate. Când am venit să vizionăm locul ăsta, ne-a ieșit în cale o vecină, ne-a poftit în casă, ne-a făcut cafea și pizza și ne-a povestit tot ce se poate despre sat. Pot să zic că ne-am îndrăgostit de locul ăsta atât de primitor. Un plus pentru noi a fost și accesul rapid cu trenul (35 de minute).
Cum a fost aventura de a construi casa de la zero?
Am avut bugetul limitat. Atât de limitat încât am fost nevoiți să facem aproape totul în regie proprie. Au zidit casa doar doi oameni, de tot restul s-a ocupat tatăl meu care e instalator și electrician. Proiectul a fost făcut de mine, iar toată mobila e Ikea. Nu a fost ușor deloc pentru că totul a trecut prin mâna noastră, de la montat mobila, la finisaje (șlefuit pardoseala, lipit plăcuțele de ceramică pe pereți, you name it, we`ve done it) 🙂
Dar în final am reușit să ne conturăm căsuța de vis cu buget redus și exact așa cum ne-am dorit-o, deci a fost greu, dar s-a încheiat cu bine.
Te-a afectat profesional în vreun fel această decizie?
Nu m-a afectat pentru că am fost dispusă de la început la orice compromis în zona profesională, deci eram pregătită pentru orice. Fiind freelancer, m-am adaptat noului mod de lucru și am făcut față ușor provocărilor.
Îți lipsește ceva din viața urbana?
Sincer, nu îmi lipsește nimic pentru că nu suntem departe de ea. Chiar dacă locuim pe o uliță, într-un sat, într-o atmosferă cât se poate de rurală, cu o livadă generoasă în fața casei, suntem la doar o oră de Piața Victoriei. Oricând simțim nevoia de o cafea bună sau de un shop fain, dăm o fugă până în oraș.
Dacă m-ai întreba ce e cel mai greu, aș zice întreținerea curții și a casei. Venind de la bloc, unde dacă ceva nu merge, nu e neapărat treaba mea, aici totul e treaba noastră, de la apă, la curent, la acoperiș etc.
Exista ceva anume pe care îl poți face acum și atunci când locuiai în București nu puteai?
Ah, sunt atât de multe lucruri! Cu ce să încep? Sunt atât de apropiată de natură aici, calculez timpul și sezoanele mai mult după florile ce urmează să înflorească prin curte și după pomii ce urmează să fie culeși decât după calendar și deadline-uri.
Ce îți place cel mai mult la viața rurală?
Chiar dacă primul gând e la grădina mare în mijlocul căreia e așezată casa noastră, cred că cel mai mult îmi place comunitatea. Nu am experimentat asta până acum, dar aici oamenii ies în fiecare zi pe stradă, stau la povești, se ajută la nevoie și sunt implicați unii în viețile celorlalți. Partea mai faină e că, spre deosebire de oraș, unde legăturile nu sunt centrate pe proximitate și se rup ușor, aici nu poți sta supărat pe cineva, pentru că dai nas în nas cu el ori de câte ori ieși pe poartă. Știi ce zic? Legăturile sunt în mijlocul nostru. Totul e aici. Nu te poți izola, iar la orice nevoie, nu ești singur.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Zilele încep cu un mic dejun luuuung și cu o cafea savurată în tihnă. Apoi încep lucrul (iar partea asta nu e diferită de cea a unui bucureștean), iar, în final, închei ziua cu o plimbare pe stradă, de unde îmi iau doza de interacțiune și comunitate.
Cât de mult contează mediul în care trăiești pentru inspirația ta ca artist?
În general, artiștii creează ceea ce trăiesc. Când locuiam în oraș, temele pe care le abordam erau mai sociale, mai aglomerate și agitate. Aici pictez multe lucrări botanice, multe fete prin flori și animale zburdând libere prin natură. În asta mă regăsesc acum și asta mă inspiră.
Este greu să te integrezi în viața satului dacă nu ești „de-al locului”?
Noi (eu și soțul meu) nu cunoșteam pe nimeni în sat când ne-am mutat aici, dar am fost primiți cu brațele deschise. Oameni pe care nu îi văzusem decât de două, trei ori în viața noastră au sărit să ne ajute la căratul materialelor de construcție și la orice a fost nevoie. Partea faină e că acțiunile lor ne-au modelat și pe noi în sensul ăsta. Așa se face aici și acum, așa facem și noi.
Ce sfat ai da celor care stau în cumpănă dacă să se mute sau nu din oraș la sat?
Pentru mine a fost exact ceea ce îmi lipsea, dar, dacă ar fi să sfătuiesc pe cineva, zic să caute bine de tot în sufletul lui și să își cunoască nevoile, pentru că viața la sat nu e ușoară, iar dacă nu ești dispus 100% să faci orice sacrificiu pentru a fi aici, lucrurile nu se vor lega atât de bine.
Dacă știi și alte povești în care s-a migrat de la oraș la sat, dă-ne de veste!
fotografii: Diana Dragne
