Pe principiul “Netflix & Chill”, “The Tinder Swindler” și “Inventing Anna” m-au pus pe gânduri în ultima perioadă. Aceste filme m-au adus, din nou, în punctul de a spune sus și răspicat că NU ne putem pune cu nevoia de iubire, recunoaștere, valorizare, și putere, indiferent de poziția în care ne aflăm, cel păcălit sau agresor.
articol pentru Curatorialist de Ioana Elena Dăncescu, psiholog și psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și terapie de cuplu.
Dincolo de povestea reală, neverificată personal; de implicații legale, morale și sociale; un aspect pe care l-am avut în minte de-a lungul vizionării celor două filme este dinamica de victimă-agresor în raport cu nevoia de iubire și valorizare. Aceasta nu este ușor de înțeles și, uneori, este chiar blamată.
Victimă versus agresor
Așa cum ne este necesar aerul ca să respirăm, avem nevoie și să fim înțeleși și iubiți de la început așa cum suntem. Aceste nevoi reprezintă pentru psihic ceea ce aerul reprezintă pentru corp. Iar victima și agresorul din ambele filme urmăreau fix satisfacerea acestor nevoi de putere, valorizare, atenție, iubire și umplerea unui gol interior.
Impactul emoțional și consecințele sufletești cu care se confruntă cele două tipuri de personaje sunt diferite:
>>> Victima este înșelată, încredere în sine și în lume sunt zdruncinate, iar bagajul este încărcat de probleme financiare și emoționale.
>>> Agresorul controlează și manipulează, este prototipul tulburării de personalitate narcisică și, cel puțin în teorie, este făcut să plătească pentru prejudiciile făcute.
În filme, victimele sunt și se simt puternic atrase de agresorii pe care îi întâlnesc. Aceștia emană o atracție asemănătoare cu forța gravitațională, numai că este forța atenției, a sentimentului că sunt speciali și că sunt aleși și văzuți de celălalt. Din păcate, nici o condamnare din lume nu poate vindeca rănile și suferințele victimelor care și-au intersectat destinele în poveștile prezentate pe micul ecran.
Dependența dintre jucători
Ceea ce au cei doi de împărțit este mai subtil și mai puțin vizibil publicului obișnuit. Este o dependența care se naște între un agresor și o victimă atunci când aceștia sunt compatibili. Este o dependența care încețoșează privirea.
Nivelul de intimitate și înțelegere pe care personajele din ambele filme le-au simțit, pentru puțin timp, echivalează cu cel mai puternic drog pe care mintea umană îl poate percepe: iubirea adevărată și înțelegerea dintr-o relație umană.
Istoria s-a scris pornind de la iubire și dinamica relațiilor și nu ne referim doar la relații de cuplu. Aceasta este miza jocului și a vieții!
Indiferent dacă privim realitatea prin ochii victimei, sau a agresorului, vedem aceeași nevoie umană de a fi văzut, valorificat sau îngrijit. Însă, ambii au în adâncul sufletului o rană asemănătoare: se simt mici, nevoiași, tânjesc după un anume tip de “acordare” (“attunement” în engleză”), rezonanță și iubire cu o altă ființă umană.
Chiar dacă pare nesănătos, așa cum punem deseori eticheta pe aceste tipuri de relații, nu cred că îi putem judeca emoțional pe cei doi, victimă și agresor, pentru că ajung să depindă unul de celălalt. În această dependență, sub imperiul iluziilor, reușesc pentru câteva clipe să simtă ceea ce omenirea are ca default: nevoia de a fi special, iubit și valorizat de celălalt.
Și orice drog din lume (cocaină, heroină și altele asemenea), aduce pentru cei care i-au căzut pradă dependenței fix aceste senzații: o îmbrățișare caldă, atenție și liniște, siguranță și iubire.
Nici unii nu au avut o posibilitate reală de auto-control, de stop și auto-reglare. Nici unii nu știau cine sunt ei cu adevărat și ce vor de fapt în viața lor. Voința lor sănătoasă nu era prezentă și nu puteau să își propună scopuri pentru ei înșiși, care să nu îi lege obligatoriu de un altul semnificativ în exterior. Ambii se confruntau cu probleme serioase de identitate și de raportare la sine.
Calea către vindecare
Orice dependență are la bază o suferință enormă, o rană care sângerează. Să te vindeci de o dependență reprezintă un drum sinuos și întortocheat.
El începe de la ceea ce ți-a provocat suferință. Presupune să deschizi ochii și să vezi pe lângă rana inițială (tu cel/cea mic/ă, neiubit/ă, neprotejat/ă) și rana recentă, în care fie ai provocat o rană altcuiva – agresorul, fie ai fost din nou victima unui alt agresor. Nicio poziție nu este lipsită de durere, dar amândouă vin cu mecanisme de negare și evitare.
Este dificil să realizezi că oamenii pe care îi iubești îți provoacă cea mai mare suferință. Nu te protejează, te manipulează și te rănesc cel mai mult. Este nevoie de multă răbdare și conectare pentru a regla iluziile iubirii, conform cărora celălalt este (sau a fost) totuși bun și iubitor, chiar dacă a mințit și a înșelat. Iar aceste lucruri se fac printr-un proces de psihoterapie.
Unele dintre personajele secundare din filme parcă nu ies niciodată din această iluzie, În plus, au dificultăți de acceptare a realității acțiunilor celui care escrochează financiar și emoțional.
Precum un copil care se întoarce la părinți, chiar și atunci când aceștia reprezintă sursa tuturor suferințelor și fricilor, și unele dintre personajele din film se întorc de mai multe ori către agresorii lor.
Conform teoriei psihologului german Franz Ruppert, este fundamental să recunoaștem și să simțim propria condiție de victimă. Vindecarea începe cu îndreptarea atenției către propriul Eu și a propriei biografii psihotraumatice.
Atât victimele, cât și agresorii din film, au fost la un moment dat victime.
Avem nevoie să putem răspunde la întrebări precum când și cum am fost victima unei traume, și am trăit neputința, neajutorarea, lipsa protecției și panica?
Recuperarea din poziția de victimă presupune familiarizarea și împrietenirea cu senzațiile corporale. Corpul celor care au suferit abuzuri emoționale este tensionat și defensiv. În urma procesării rănilor emoționale descoperă alte modalități de a se relaxa și de se simți în siguranță.
Din relații puternic impregnate cu dinamica victimă-agresor, putem ieși doar acceptând și recunoscând propria trauma de identitate și de iubire. Ea presupune și durerea, tristețea, anxietatea și furia de a nu fi fost doriți și iubiți timpuriu și apoi ca adulți.
Vindecarea înseamnă recuperarea vitalității, a ușurinței de a decide și a de fi atât în relații intime, cât și pe cont propriu. Ea mai implică percepția corpului și a nevoilor emoționale, gândirea clară și raportată la realitate, acceptarea și reglarea tuturor emoțiilor.
Psihologul Ioana Dăncescu despre frumusețea lumii interioare și igiena emoțională
Sunt Ioana Elena Dăncescu, psiholog și psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și terapie de cuplu. Cred cu tărie că ceea ce “Simțim, Simțim” (și de aici vine frumusețea vieții), iar oamenii sunt buni și frumoși în esență.
Ca om, sunt o persoană activă, energică, organizată și mă implic în proiecte cu sens pentru mine și pentru ceilalți. Cred că la momentul potrivit psihoterapia funcționează și vă invit să vă dați oricât de multe șanse aveți nevoie pentru a învăța să fiți bine cu voi înșivă.
Mă găsiți pe Terapia funcționează și în cadrul asociației în care m-am format în terapia traumei, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei.
