De 4 ori mamă – azi, Simona Purdel

Durata: 13 minuteAstăzi, eroina poveștii noastre despre maternitate este Simona Purdel, mamă a patru copii, soție și creatoare de decorațiuni și frumos la Atelier RAIZ. Este de profesie filolog, a absolvit Facultatea de Limbi Străine și, apoi, a urmat un Master în Marketing.

Această serie de interviuri prezintă poveștile mamelor care s-au dedicat creșterii a 3, 4 sau mai mulți copii. Cum este viața când ai o familie numeroasă, cât de greu este să îi împaci pe toți, dar și ce împliniri sunt, cum împletești cariera și creșterea copiilor, ce reprezintă maternitatea și multe altele aflăm direct de la mame. Dacă vrei să îți împărtășești experiența, scrie-ne în comentarii sau pe adresa de email curator@curatorialist.ro.

Curatorialist: Înainte de a ne îndrepta spre tema maternității, povestește-ne puțin despre tine.

Simona: Îmi place să cred că sunt un om normal, o femeie cu suflet de copil, dornică de joacă și pasionată de tot ce este frumos, de tot ce îmi poate lăsa creativitatea să zburde liber. Provin dintr-o familie cu părinți iubitori, care mi-au oferit o copilărie liniștită, echilibrată. Părinții mei au fost întotdeauna alături de mine și încă îmi sunt.

Sunt singură la părinți și, deși m-am bucurat de toate privilegiile cu care vine acest statut, am simțit tot timpul lipsa unui frate/unei surori cu care să mă cert, sa mă împac, cu care să mă sfătuiesc sau pe care să-l pârăsc părinților. 😊

Am iubit dintotdeauna copiii și de aceea, prima mea incursiune în câmpul muncii, a fost încă din primul an de facultate la o firma care oferea cursuri de limbi străine copiilor în grădinițe. Am fost apoi educatoare, dar doar pentru scurt timp, pentru că mirajul multinaționalelor m-a acaparat și am făcut această trecere către corporație, unde am rămas până după ce am născut cel de-al treilea copil.

Însă programul de 9 ore pe zi, la care se mai adăugau încă două petrecute în trafic, începuse să fie un preț pe care nu mai eram dispusă să-l plătesc. Ajungeam acasă și doar le făceam baie băieților, care erau foarte mici și îi culcam. Mi se părea nedrept. Așa că am renunțat la corporație, cu gândul că voi avea un program mai flexibil și m-am alăturat soțului meu în business-ul pe care îl are, lucru care s-a dovedit a fi la fel de solicitant, căci am descoperit că a lucra pentru tine (pentru soțul tău mai exact 😊) necesită o implicare mult mai mare și că programul nu se termină doar pentru că ai plecat de la birou.

Îmi amintesc ca am rămas târziu la serviciu chiar în seara de dinainte sa o nasc pe Erin și am revenit la 10 zile după ce am născut-o, alternând job-ul cu alăptatul. Am renunțat după doua luni, când am simțit că îmi pierd laptele și pentru nimic in lume nu aș fi renunțat la alăptat. De atunci am rămas acasă, perioada prelungită și de pandemie. Însă acești trei ani mi-au fost de folos, am avut timp să mă apropii mai mult de ceea ce îmi place cu adevărat, de pasiunea mea, am avut timp să mă ocup de mici proiecte în domeniul pe care îl iubesc (decor și evenimente). Sunt, însă, pregătită să revin în câmpul muncii, oricare ar fi acesta.

Ce reprezintă maternitatea pentru tine? Cum o simți?

Maternitatea este proiecția tuturor visurilor mele încă din copilărie. Este gândul pe care l-am purtat conștient sau inconștient cu mine încă de la primele instincte materne.

Nevoia și dorința de a fi mama îmi veneau atât de natural ca și nevoia de apă.

Îmi amintesc că în copilărie îmi imaginam că sunt însărcinată și aveam capacitatea de a-mi umfla burta așa încât să simulez asta. Mă țineam apoi de burtă exact cum face o femeie însărcinată si încercam să mă așez cu greutate pe canapea. Era o joacă, ne distram, pe atunci cred că nici nu știam cum se fac copiii, însă mă fascina ideea de a fi însărcinată.

Sunt lucruri pe care le-am mai spus, dar pe Fane, păpușa-bebeluș chelios pe care cred ca toate fetițele din generația mea au avut-o, încă o păstrez. Mama îmi povestește că eram în general un copil înțelegător, dar păpușa aceea a fost singurul lucru pentru care am făcut o criză în magazin, la vârsta de doi ani. I-am pus numele Fane, nu știu de ce, dar tare îmi place și acum. 😊

Acum, privind in urma, îmi pare riscant. Dorința de a avea un copil m-ar fi putut aduce in situații nefericite la o vârstă frageda, însă nu a fost un scop in sine, nu a fost o dorință oarbă, nu mi-am dorit copil doar de dragul de a avea copil, oricând, cu oricine.

Sufletul meu avea nevoie de asta pentru a se împlini, maternitatea este felul în care simt că-mi trăiesc viața plenar.

Probabil este ceva ancestral, ceva nerezolvat într-o viață anterioara, nu știu, însă asta simt.

Îți amintești care a fost primul gând/primul sentiment atunci când ai devenit prima oară mamă?

Îmi amintesc că mă uitam la el și o mulțime de sentimente noi mă învăluiau. Era o liniște in mine, un bine nemaiîntâlnit până atunci. Nimic nu mă speria, nimic altceva nu-mi mai trebuia. Eram cuprinsa de o iubire înălțătoare, parcă din altă lume, total diferită de toate iubirile pe care le simțisem vreodată.

Poate sună idilic, nerealist pentru multe mame care au avut experiențe diferite la prima naștere, însă pentru mine a fost ca un basm din care m-am trezit abia când l-am născut pe cel de-al doilea copil și o altă realitate s-a conturat. Atunci lucrurile au devenit serioase, pământene. Revenisem cu picioarele pe pământ.

Cum ai descrie viața de dinainte de copii față de cea de după copii?

A avea copii este o decizie personală și, ca majoritatea deciziilor, vine cu schimbări, cu parți bune și mai puțin bune. Probabil, dacă te limitezi la a avea unul singur, nu resimți o schimbare atât de mare, însă viața cu 4 copii nu poate fi comparată cu viața fără copii. Sunt multe lucruri care capătă altă formă, alte valențe, totul se schimbă: de la noțiunea de vacanță până la noțiunea de cină sau cumpărături. Lucrurile nu mai merg de la sine, ai nevoie de planificare, de strategie. Cu ce mașină mergem? Încăpem toți? Ne încap bagajele? Câte camere rezervăm, cum ne împărțim? Cine stă cu unii și cine pleacă cu ceilalți? etc.

Sunt lucruri la care trebuie sa renunți, spre exemplu am rărit mult ieșirile în oraș, la restaurant, întâlnirile cu prietenii. Sunt mereu lucruri care intervin neplanificat în cursul cotidian al vieților noastre, viața se întâmplă, cum se spune și ai nevoie de o mare flexibilitate și capacitate de repliere a programului sau a stării emoționale, cu atât mai mult acum, când toți trăim vremuri atât de incerte și apăsătoare.

Desigur, există și multe părți pozitive ale vieții de după copii. Spre exemplu, aș putea menționa scena aceea ca în filme, de Crăciun, când copiii se trezesc dimineața tremurând de fericire și aleargă pe scări către brad să-si găsească cadourile. Sărbătorile sunt, într-adevăr de neuitat pentru noi, mult mai pline și mult mai frumoase decât toate sărbătorile de dinainte de a avea copii.

Cu mult timp înainte de a deveni mamă, te-ai gândit vreodată că vei avea 4 copii?

Nu m-am gândit niciodată la un număr. Pentru noi lucrurile s-au întâmplat aproape pe nesimțite, nici nu am avut timp să socotim câți copii avem că ne-am și trezit cu patru. Cu siguranță, patru este mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată și daca mi-ar fi spus cineva acum 10 ani ca voi avea patru copii as fi spus că este o glumă bună. Dar cred că aș fi jubilat in sinea mea si as fi zâmbit pe ascuns a satisfacție.

Pentru Simona cea de la 20 de ani, cei care făceau mai mult de doi copii erau fie de o anumita categorie sociala, defavorizata, fie aveau anumite convingeri religioase, fie foarte excentrici și cu un statut social care le permitea să nu știe câți copii au, că oricum ar fi avut mai multe bone decât copii.

Erau prejudecăți pornite din micul oraș de provincie, din Teleorman, unde am crescut, prejudecăți care mi-au fost spulberate de propria mea experiență. Apropos de asta, as vrea sa menționez reacția bunicii mele, de la țară când a aflat că sunt însărcinată a treia oara: “mamaie, iar? Ne faci de râs în sat!”😊

Ai 3 băieți și o fetiță, mezina. Cum se înțeleg copiii? Fetița a fost bine integrată în tabăra băieților?

Fetița a fost mult așteptată și dorita de către ei. Ne-am rugat pentru ea și am așteptat venirea ei ca pe un premiu, ca pe o coroniță de flori care să încununeze familia. Aveam și noi, părinții, nevoie de ea, aveau si ei, băieții nevoie de ea. Sunt diferiți cu ea, mai ales cei mari, sunt mai protectori, mai atenți. Mă bucura lucrul acesta, mă face să prind încredere că se vor contura ca niște bărbați blânzi, dar puternici pentru viitor.

Copiii sunt, cu siguranță, personalități distincte. Ne poți povesti pe scurt despre fiecare dintre ei și în ce tipologii i-ai încadra?

Ce mă bucur ca mă întrebi asta. Ador sa vorbesc despre ei 😊

Martin

Martin. El este primul născut, numărul 1, cum îmi place mie să-i spun. Are 11 ani și este un băiat pasionat de tot ce înseamnă gadgeturi, tehnologie și alte lucruri pe care eu nu le înțeleg. El și-a asumat rolul de mediator. Este sensibil, prietenos, genul care se înțelege bine cu toata lumea și nu vrea să supere pe nimeni. Este cald, afectuos și încă se mai lasă pupat și îmbrățișat, de către noi, părinții. Încă este copilăros, deși se simt valurile tumultoase ale preadolescenței cum bat la ușa lui.

Armin

Armin este cel cool. Rebelul. Are aproape 9 ani și este sportivul casei, amuzant, sigur pe el, cuceritor. Este pasionat de animale, de mișcare, de natură. Este total diferit de Martin, însă se completează perfect și fac echipă bună împreună. Spre exemplu, zilele trecute îmi spunea că el nu înțelege de ce trebuie sa facă ora de TIC la scoală, pentru că el niciodată nu va sta ca noi toata ziua pe laptop, să-și rateze viața.

Are un păr imens, ca o coama de leu și în fiecare dimineață când îl trezesc pentru școală, îi cant: wild thing you make my heart sing…

Iarin

Iarin, are 6 ani și este cel mai mic dintre băieți, dornic tot timpul să fie mare, să fie ca frații lui. Este blând și sfios dar mereu energic și agitat. El este exploratorul casei, cel care răstoarnă casa cu susul în jos ca să facă vreo descoperire, cel care, ar face un experiment cu orice îi pică în mână. Este colecționar, ca și mine. 😊 Ar colecționa orice. Este empatic și iubitor.

Erin

Erin este liantul casei. Are 3 ani, simte că este în centru atenției și profita de asta. Este delicată și războinică în același timp, are o personalitate puternică, știe ce vrea si știe cum să obțină. Este veșnic îmbrăcată în tutu, dar cel mai probabil are în mana si o pușcă Nerf. 😊

Cum ai împăcat profesia cu creșterea copiilor în acest timp? Ai simțit că trebuie să faci compromisuri într-o direcție sau alta?

Cu siguranță sunt în urma la acest capitol. Performanța profesională când ai patru copii este greu de atins. Nu generalizez, poate există Wonder Women pe acolo, pe undeva care sunt 100% mame și 100% dedicate jobului, eu însă am simțit nevoia după fiecare naștere să rămân in concediu maternal și să mă bucur de acest lucru. Am mers la birou între sarcini, însă a fost un parcurs profesional cu multe frâne.

Uneori simt că aș fi putut face atât de multe, ca as fi avut o cariera fulminanta daca as fi limitat numărul copiilor, însă știu că lucrul asta nu m-ar fi mulțumit niciodată pe deplin și că ar fi rămas un gol imens în mine.

Fotografiile cu copiii de pe profilul tău de Instagram sunt delicioase. Dincolo de online e în general liniște și înțelegere sau dimpotrivă, e iureș și trebuie să intervii să calmezi spiritele?

Nu știu cum se conturează viața noastră pe Instagram, nu sunt consecventă în postări, însă dacă am reușit să surprind momentele delicioase din viața noastră, mă bucur. Este ca atunci când vezi partea plina a paharului, deși nu am avut niciodată intenția de a ascunde provocările vieții noastre, dar îmi place să păstrez distanța și să țin pentru noi anumite lucruri.

Dar, îndrăznesc să spun ca suntem o familie normală. Cu momente bune și mai puțin bune, cu emoții, cu bucurii, cu frustrări și vise. Sunt momente în care este liniște și seren, când totul este exact ca într-o poveste și sunt momente când nu-ți mai auzi gândurile, când simți că vrei să te evadezi, să te ascunzi într-un colt și să urli, să te descătușezi.

Într-o familie cu patru copii întotdeauna se întâmplă ceva, întotdeauna există o poveste de descâlcit, o ceartă de aplanat, o dramă de rezolvat. Ei sunt într-o continuă schimbare, au o dinamică proprie, supusă vârstei fiecăruia dintre ei, deci monotonia nu-și are locul în casa noastră.

Și mamele sunt oameni și ajung uneori la epuizare și la capătul puterilor. Care sunt modalitățile prin care reușești să îți recapeți super-puterile de mamă?

Așa este, sunt momente în care mă simt fără energie și obosită și nu doar pentru că am patru copii. Viețile noastre sunt într-o alerta și mișcare continuă, iar Bucureștiul în sine este un factor în plus care obosește. Zgomotul, aglomerația, poluarea…uneori ajung obosita acasă doar pentru că am stat în  trafic.

Am observat că ceea ce mă relaxează cel mai mult în momentele astea este liniștea. Îmi fac un ceai, aprind o lumânare, deschid o carte…pe care o închid repede că mă striga un copil si sting repede lumânarea, căci trebuie să mă ridic de pe canapea și e periculos să o las aprinsă și pun și ceaiul în bucătărie ca să nu-l verse careva și până mă întorc ceaiul deja s-a răcit, cartea e mâzgălită și lumânarea trântită pe jos. Și gata, m-am relaxat! 😊😊

Lăsând gluma la o parte, mă relaxează să decorez și să redecorez, să mut mobila prin casă, să reorganizez, să aranjez masa, să bricolez sau să coc o plăcintă.

Ai avut o mamă-model în minte atunci când ai devenit la rândul tău mamă? Cineva pe care ai admirat și de la care ai învățat lucruri care te-au ajutat ca mamă?

Conștient, nu. Nu mi-am ales un model, însă cu siguranță mama mea, care îmi este și sprijin în creșterea copiilor reprezintă un model în acest sens.

Ea și Victoria Beckham, desigur, că tot avem atât de “multe” în comun. Sper că simți ironia 😊

Care sunt principalele 3 calități pe care crezi că ar trebui să le aibă o mamă?

Aici intram în zona de sfaturi, lucru de care mă feresc în general. Dar am sa-ti răspund succint și aș spune că orice mamă este perfectă pentru copilul ei, și că rolul de mamă este o calitate în sine, intrinsecă, însă realitatea crudă ne contrazice și ne arată cazuri de mame care nu își merită acest rol.

Aș putea însă puncta următoarele: răbdătoare, iubitoare, dedicată. Și ar mai fi ceva, poate și mai important: să nu se ia foarte în serios. Să crești un copil e greu, însă, hai să nu facem din asta un lucru imposibil. Am observat că unele mame tind să arunce un aer grav asupra creșterii unui copil și citesc cele mai serioase cărți despre cum să-și crească copilul, despre cum să-l alăpteze, cum sa-i vorbească sau când și dacă să-i facă un frate/sora, uitând de fapt că în ele există un mecanism magic și infailibil: instinctul lor matern, care face lucrurile să meargă de la sine.

Sigur, uneori avem nevoie de îndrumare și e bine să știm când să cerem ajutor. Și eu am apelat la sfaturile unui terapeut pentru copii atunci când a fost nevoie.

Te-ai simțit vreodată privită/tratată diferit pentru că ești mamă de 4 copii? (prejudecăți, discriminare pozitivă/negativă)

Au fost cazuri în care am simțit că sunt privită mai serios atunci când am spus ca am 4 copii, dar și cazuri când am simțit că sunt privita cu milă, ca pe o neajutorată. Oamenii au tot felul de reacții: ba mă compătimesc, ba mă felicită.

Fiecare în funcție de câți copii are acasă și de experiența personală. Dar, din câte vad eu în jurul meu, sunt din ce in ce mai multe familii care au mai mult de 2 copii, așa că nu sunt chiar o ciudățenie în peisaj.

Împărtășește-ne câteva principii de bază pe care le-ai aplicat în creșterea copiilor tăi.

Aici nu exista dubii: iubirea este crezul meu suprem. Nu merge cu jumătăți de măsura, nu este ca o relație de parteneriat; copilul te vrea cu totul, doar pentru el și daca nu i te dăruiești din iubire absoluta apar frustrările de ambele părți. Aș mai adaugă răbdarea și puterea lui NU. Consider că este important să învățam să spunem nu, atunci când situația o cere. Copilul are nevoie de limite, de reguli stabilite cu blândețe și înțelegere pentru dorințele lui.

Cum începe ziua în casa familiei Purdel?

Depinde de zile. În zilele de weekend putem lenevi în pijamale până la prânz, însă în zilele de scoală începe agitația și cursa contra cronometru. Până ieșim din casă pot spune că am făcut exercițiile cardio pentru ziua respectivă. Am putea face cu succes un reality show în diminețile astea și am distra pe toata lumea. Fix atunci îi apuca joaca, fix atunci își amintesc că mai au ceva de pus în rucsac, fix atunci își aduc aminte că le e foame, sete… și când ajungem în sfârșit la scoală și la grădiniță mă simt de parcă am mai cucerit un munte.

Care a fost cea mai grea experiență trăită ca mamă de 4 copii? Dar cea mai frumoasă?

Am să încep cu cea mai frumoasă, de fapt, cele mai frumoase, pentru că îmi place să îmi amintesc de momentul in care i-am ținut in brațe prima data pe fiecare dintre ei, de momentul in care i-am pus la sân pe fiecare dintre ei. Este magic acel moment când ești doar tu cu puiul tău și asta este suficient.

Cea mai grea a fost când Armin avea un anișor și a fost internat din cauza unei  pneumonii. Este cumplit să-ți vezi puiul pe un pat de spital, iar pentru o mamă aceste clipe sunt un coșmar, cu atât mai mult cu cât experiența în spitalele românești este traumatizantă în sine. Acea săptămână m-a destabilizat emoțional și a avut impact asupra mea, asupra modului in care priveam viața.

Copiii sunt pentru mine….. (completează tu propoziția)

…o sursă de iubire infinită, dar și cel mai sever învățător care îmi oferă zilnic lecții valoroase despre mine, despre viață.

Care e cea mai frumoasă declarație de iubire primită din partea copiilor tăi?

Armin este cel care mi-a făcut cele mai elaborate declarații de dragoste. Era mai micuț, și deși nu sunt foarte coerente, sunt atât de pătrunzătoare, încât pentru mine sunt ca o pastilă pentru vremuri grele. Pe unele dintre ele chiar le-am notat și le recitesc uneori:.

“Mami, simt ca în mine se dă o petrecere nesfârșită și nu pot să dorm pentru că te iubesc“ sau ”Mami, ești așa frumoasă, ca și frunzele copacilor au forma ta.” Sau, una cât se poate de plastică: “mami, te iubesc atât de mult încât vreau sa-ti fac gaură aici, în cap, sa pup și ce e înăuntru” 😊

Dar și Iarin e foarte profund când vine vorba de dragoste: “mami, ce se întâmplă cu oamenii când mor, căci dragostea însemnă inimă și dacă inima moare, moare și dragostea”.

Cum să nu-i iubești?

fotografii: Simona Purdel

Citește și celelalte interviuri din serie, avându-le protagoniste pe:

Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here