Cum se vede România prin ochii Polinei

Polina Micliuc este ca o rază de soare: caldă, luminoasă, prietenoasă, deschisă, optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze. 

O dată ce ajungi să îi citești postările de pe profilul de Instagram – locul în care am descoperit-o și eu – te simți ca și cum ai cunoaște-o de-o viață și îți povestește, ca între prieteni, întâmplări și gânduri din viața ei. Și totul devine cu mult mai interesant atunci când totul vine de la cineva care nu e din România, ci descoperă zi de zi viața și cutumele locului.

Mai multe despre Polina

Polina este originară din Iacuția, o țară din Orientul Îndepărtat, un ținut aspru, cu temperaturi ce ating de regulă extremele, iar de 10 ani s-a mutat în România, după ce s-a căsătorit cu un ieșean.

Curatorialist: Ești originară din Iacuția, o țară din Orientul îndepărtat. Când și cum ai luat decizia de a îmbrățișa România, cu tot ce presupune ea – limbă, cultură, oameni?

Polina: Da, m-am născut și am crescut în Yakutsk. Iarna pot fi -60 de grade, iar vara +40. Clima este extremă. Yakutia este un loc unic cu o cultură și tradiții interesante. Și nu m-am gândit niciodată că voi locui într-un alt oraș sau chiar în altă țară.

La 20 de ani m-am mutat la Beijing pentru a studia. Am studiat arta chineză. Dar s-a întâmplat ca, după aceea, să primesc un loc de muncă la Moscova la Microsoft, în departamentul de marketing digital. Am călătorit mult și într-una din vacanțele mele în Cambodgia am cunoscut un tip din România, din orașul Iași. A devenit soțul meu și acum 10 ani m-am mutat aici.

Cum se vede Romania prin ochii tai? Ce te-a impresionat cel mai mult aici? Ce iti place cel mai mult in Romania?

Oamenii. Ceea ce îmi place cel mai mult la România sunt oamenii. Românii din viața mea sunt oameni sinceri, calzi, prietenoși, deschiși.

Înainte de a ne muta în România, eu și soțul meu am locuit în Finlanda. Am studiat în China doi ani. Înainte de asta, am locuit în Los Angeles pentru o perioadă scurtă de timp. Am vizitat 75 de țări. Am ceva de comparat.

Credința mea în români și dragostea pentru ei nu m-au dezamăgit niciodată. De două ori mi-am pierdut portofelul cu mulți bani, acte, toate cardurile bancare. Odată l-am scăpat într-un taxi, a doua oară mi-am uitat geanta în orașul Odorheiul Secuiesc. De ambele dăți m-au găsit prin Facebook și întotdeauna mi-au returnat totul cu livrare la domiciliu.

Aici am o familie prietenoasă și susținătoare și prieteni apropiați. Relațiile sunt unul dintre cele mai importante lucruri din viață pentru mine.

Cum a decurs procesul de adaptare? Care au fost, din experiența ta, momentele cruciale din tot acest parcurs?

România este o țară foarte birocratică. Când am primit primul permis de ședere, eu și soțul meu am fost intervievați separat.

„Pe ce parte a patului dormi?”, „ce culoare are periuța de dinți a soțului tău?”, „există fotografii comune?” sunt exemple de întrebări care mi s-au adresat. Apoi au venit la noi acasă să verifice totul. Mi-au cerut să arăt hainele soțului meu și ale mele.

Acum doi ani am aplicat pentru cetățenie. Am adunat documentele câteva luni. Interesant, pentru a solicita cetățenia, nu trebuie să mentionezi că ai  copii, care sunt cetățeni ai țării. Deși cred ca acesta este un factor important.

Dar adaptarea culturală și internaționalismul au trecut neobservate pentru mine. Nici nu am simțit-o. A existat întotdeauna un sentiment interior că sunt în locul potrivit.

Dupa 10 ani petrecuți în România, cum simți traiul de aici? Îți lipsește ceva din țara natală?

Acum 10 ani România era diferită. Erau mai mulți țigani prin oraș care se apropiau constant de mine, cerându-mi bani. Au aruncat înspre mine cu cotoare de mere de câteva ori. Am plâns, a venit soțul meu și i-a împrăștiat.

Țara s-a schimbat de-a lungul anilor. A devenit mai bună. Oamenii au devenit mai zâmbitori, orașul a devenit mai frumos. Se construiesc mereu clădiri noi, e clar că țara se dezvoltă. Și îmi face plăcere. Mi-am dat seama că aceasta este casa mea când în urmă cu câțiva ani, copiii din parc aruncau gunoi pe jos. M-am apropiat și le-am cerut să-l puna la cosul de gunoi. Nu poți arunca gunoi în casa ta. Am găsit orașul – casa noastră.

După aceea, mi-am dat seama că nu sunt indiferentă față de România.

Ce te-a determinat să pornești pagina de Instagram în care povestești episoade din viața ta de acum, inclusiv o paralelă cu țara natală?

Am o prietenă româncă, este și blogger și este abonată la pagina mea de Instagram în limba rusă. Odată a spus: „Polina, tu vorbești românește. Ești aici de 10 ani. Începe si un blog în limba română. Luați-vă locul în societate. Ești locală aici acum. Copiii tăi vor merge la școală aici în curând. Lasă oamenii să-ți audă vocea.”

M-am gândit la asta și mi-am zis de ce nu…

Cum decurge o zi o obisnuita din viata ta?

Prin educație, sunt un finanțist. Desfășoar cursuri online de educație financiară și investiții. Apoi dau si consultatii pe tema financiară. Când copiii merg la grădiniță, încep să sun, să răspund la întrebări, să verific munca făcută de colaboratorii mei.

Bloggingul meu online este, de asemenea, consumator de timp. Anul acesta am scris o colecție de povești pentru copii inspirate din viața reală și cu învățături utile pentru cei mici. Acum scriu o carte despre cum să-ți construiești viața financiară în mod competent.

În spatele tuturor acestora trece zi de zi și se pare că timpul zboară rapid.

Cum crezi că ești privită de ceilalți? Simți că ești tratată diferit (pozitiv sau negativ) din cauza originilor tale asiatice? 

Imaginați-vă, merg cu taxiul aproape în fiecare zi și de fiecare dată mă întreabă același lucru. „De unde ești? China?” „Din Rusia? Sunt ruși acolo, dar tu ești asiatica”

Când mă plimb prin oraș, unii tipi striga „Ni hao!” Desigur, simt mereu că ei mă tratează diferit. Dar în asta nu simt un context negativ. Mai degrabă, curiozitatea lor.

Vreau să spun că m-am obișnuit. Dar a sublinia cu voce tare unei persoane că aspectul său este diferit de al celorlalți sugerează cel puțin proaste maniere. Și nu vreau să susțin comportamentul acesta. Dar acum se strigă mai puțin „ni hao” pe stradă. Asta nu poate decât să mă bucure.

Spuneai într-o postare că trăiești cea mai bună perioadă a vieții tale. Ce îți aduce împlinirea? 

Trăiesc această perioadă a vieții cu înțelegerea că acum este cea mai bună vârstă a noastră – timpul nostru de vârf. Când văd rezultatele muncii făcute, primesc energia pentru a merge mai departe.

Acum 4 ani, soțul meu a decis ca firma lui sa sponsorizeze un laborator de robotică la liceul local de informatică. Bugetul era mic, așa că eu, deși eram însărcianată și prietena mea am pictat pereții laboratorului. Socrul a ajutat la asamblarea mobilierului. Anul acesta echipa noastră a ocupat locul doi în România și toți cei 35 de elevi au mers la competiția internațională din SUA și au obtinut locul doi din 190 de echipe din 40 de țări.

Mulți au fost surprinși. Dar știam că acest rezultat a fost atins cu multă muncă, după 4 ani de sponsorizare și încredere în băieți. Astfel de rezultate îmi aduc satisfacție pentru că putem contribui la dezvoltarea societății noastre.

Care este cea mai frumoasă experiență trăită in România? 

Nu împart viața în România în experiențe frumoase sau urâte. România este viața mea. Există un loc pentru orice în viață. Și bune și rele. Este în regulă.

Dar aceasta este țara în care trăiesc cea mai mare dragoste – relația mea cu soțul meu. Aici am devenit mamă de două ori. România este țara a 30% din viața mea.

Citindu-ti postarile, nu am putut să nu observ optimismul de care dai dovadă permanent, cum reușești să treci prin toate păstrându-ți zâmbetul pe buze și găsind în tot ceea ce se întâmplă un reason why. Care este secretul tau de a fi atât de senină într-o cultură în care suntem cunoscuți pentru atitudinea pesimista și spirit mai coleric?

Corpul meu este acoperit de cicatrici adânci de la arsuri încă de la vârsta de 4 ani. Bullying, așa cum am trăit în copilărie, nu doresc să mai trăiască nimeni. Dar există ceva care ajută la trecerea peste toate dificultățile și la menținerea capacității de a fi amabil, de a avea încredere și de a construi relații profunde și bune.

Aceasta este dragostea părinților. Din dragoste necondiționată, sprijin, încredere în mine s-au dovedit a fi o fundație incredibil de stabilă, care mă ajută să fac față atâtor dificultăți ale vieții și să rămân mereu cu speranță în bine.

Ce reprezintă feminitatea pentru tine? 

Energia blândă și bună care emană de la o persoană. Capacitatea de a vă oferi căldură și sprijin.

Ai scris de curând o carte de povești pentru copii. Ce te-a inspirat în acest demers? Va fi cartea și pe piața din România?

Citesc mult de când eram copil. Chiar și la Liceul de Artă, m-au întrebat: „Polina, de unde ai aceste idei și tehnici?” Am răspuns că am cei mai buni profesori – cărțile mele. Am găsit întotdeauna răspunsuri la toate situațiile vieții în cărți.

Prin urmare, am început devreme să citesc basme rusești primului meu fiu. Nu avea încă un an. Dar nu mi-a plăcut foarte mult ce am citit. Basmele au fost în mare parte despre un miracol, magie, care nu se întâmplă în viață.

Astfel de povești, după părerea mea, privează o persoană de voință, ambitie și aspirații. Și ceea ce noi, adulții, le spunem copiilor le modelează personalitatea. Așa că am început să le fac eu. Și cinci ani mai târziu a devenit o colecție de basme. Am găsit un ilustrator talentat și un prieten m-a ajutat cu detalierea imaginilor.

Apoi editorul cărții mi-a scris încă de acum 4 ani și în tot acest timp a așteptat să adun toate poveștile într-o carte. Acum a venit momentul pentru a o lansa. Da, cartea mea de povești inspirate din realitate va fi lansată în limba română până la sfârșitul anului.

Ai o serie de ritualuri pe care le folosești în viața de zi cu zi? Ce a fost asta?

Folosesc mult SPF :)). Protejați pielea de lumina directă a soarelui. Nu ies din casa fără protecție solară și o reînnoiesc la fiecare 2-3 ore.

În urmă cu un an, am început să fac sport sistematic în sală. Și merg acolo cu bicicleta. O bicicletă electrică Pegas, fabricată în România. Cea mai bună investiție a mea din ultimul an.

Deseori aprind lumânări ambientale în casă. Sunt iakut și consideram că focul curăță energia din casă. Credem în puterea focului. Îmi place acest proces.

Care este visul tău pe care nu l-ai împlinit încă?

Creșterea copiilor este o călătorie incredibilă în care mă descopăr dintr-o latură nouă. Există incredibil de multe fațete în calitate de părinte: să fii strict și blând, să ajuți, să fii o autoritate, dar să rămâi mereu aproape și iubitor.

Visez să-mi văd copiii niște oameni fericiți și optimiști care contribuie la dezvoltarea societății. Oamenii care își realizează cu îndrăzneală visele, nu se tem de dificultăți, care au mulți prieteni și familii puternice.

Ce faci când nu ai ce face? Ce te relaxează și te face să te bucuri de viață?

Nu am nevoie de multe lucruri ca să mă bucur de viață :). Iubesc viața. Mă interesează toate manifestările ei, provocările ei și aspectele complexe. Din copilărie am citit mult și nu mă întreb niciodată cum se va termina cartea. Ador frazele frumos construite și gândurile autorului.

Îmi place procesul de a citi maeștri ai cuvântului. Avem mulți prieteni care sună des și spun: „Mergem”. La început m-a surprins în România. Acum îmi place foarte mult. Îmi place când ne întâlnim acasă, facem grătar, copiii se joacă în apropiere și vorbim despre orice și nimic.

Pentru mine este o fericire să fiu înconjurată de oameni care îmi sunt apropiați în spirit. Să vedem alături de noi părinți și copii sănătoși și fericiți. Părinții nu vor fi mereu alături de noi, nu vor fi întotdeauna sănătoși. Copiii vor pleca apoi. Și este o fericire să trăiești acum aceste momente ale vieții.

Fotografii: arhivă personală Polina Micliuc