Am auzit prima dată de Cristina Mazilu în digital, drept Mazilique.ro, un proiect lansat în 2009. Aici prezintă „povești de iubire” direct din bucătărie. Acum un deceniu, în timp ce îi devoram articolele cu rețete apetisante, am descoperit că era și publisher pentru proiectul GoodFood România. De-a lungul anilor, am continuat să îi apreciez vocea sinceră și plină de umor în social media, așa am aflat că urmează să deschidă un restaurant, ARZU.
Mulți cred că au descoperit-o pe Cristina ca regina-chef a rețetei banana bread. Eu țin minte și acum proiectul video “Kitchen Victim”, în colaborare cu Ana Morodan, “contesa digitală”, pe care încerca să o învețe cum stau lucrurile în bucătărie. Și îmi amintesc că, într-un an, înainte de Paști, nu știam ce rețetă cu cotlete de miel să aleg de pe Mazilique ca să îmi impresionez familia.
Astăzi mi-am propus să descopăr mai multe despre călătoria ei, de la jurnalism la antreprenoriat. Mai bine zis, drumul de la redacție până la fondarea unui restaurant la 36 de ani.
Un joc de-a “dinner party”-ul
Cristina îmi povestește că schimbarea de la redacție la blog a venit natural, când a simțit că a atins punctul culminant. Nu mai putea să își depășească limitele profesionale în acel domeniu. „A fost foarte mișto vreo cinci ani cât am făcut asta, dar mi-am dat seama că încep să mă repet. Era nasol și cam devreme, aveam vreo 24 de ani,” concluzionează ea.
De gătit s-a apucat accidental, inspirată de atmosfera mesei din casa unei prietene. A început să caute rețete, pentru că nu știa să gătească la vremea respectivă, să experimenteze diferite combinații și să transforme joaca de-a “dinner party”-ul într-o pasiune la ea acasă.
„Aveam numai mâncare în cap și povesteam numai despre rețete, iar un prieten mi-a zis: <<Hai să mai vorbim și despre altceva, iar dacă tu insiști cu asta, scrie pe blog și citim dacă ne interesează>>. Așa am lansat blogul,” povestește Cristina despre momentul de declic.
Mazilique, de la un “passion project” în 2009, la Studio în 2016
Șapte ani mai târziu, Cristina și-a dat seama că are nevoie de un spațiu în care să se joace organizat.
„Când făceam petreceri era aglomerație. În momentul în care prietenii au luat canapeaua din living și au adus-o în bucătărie, iar măsuțele de cafea le-au transformat în scaune, mi-am dat seama că am nevoie de o bucătărie mai mare.”
Acest eveniment a declanșat ideea din spatele Mazilique Studio, un atelier-loc-de-joacă. Cristina îmi povestește că a durat mai bine de un an până a găsit spațiul potrivit. A căutat un loc care să se potrivească în buget, cu multă lumină naturală pentru fotografii, care poate fi transformat într-o bucătărie deschisă, unde să își găzduiască prietenii.
Lecțiile poveștii: “Voiam o bucătărie mai mare”
Cu acest gând în minte a pornit la drum. Cristina a lucrat singură, cu propriile fonduri. Spune că nu se consideră o persoană “business savvy”, motiv pentru care nu a existat un plan de afaceri.
„Când am luat spațiul mă gândeam <<aici am nevoie de mese, cuptoare, frigidere și scaune>>.” Cristina continuă să îmi povestească despre costurile ridicate pentru refăcut traseul electric, pardoseala și instalația sanitară și își amintește că a făcut și o chiuvetă acolo unde nu era înainte. Toate acestea au contribuit la bugetul pre-lansare.
S-a ținut de treabă, a muncit mult și a depășit bugetul inițial de trei ori. A învățat cât costă faianța, faptul că și becurile trebuie luate în calcul când achiziționezi corpuri de iluminat, iar prietena care a inspirat pofta pentru gătit i-a oferit cadou de “casă nouă” furculițele mult așteptate pentru că nu au ajuns fondurile și pentru ele.
„Sunt destul de încăpățânată, iar în momente de criză, de cele mai multe ori, găsesc soluții. Nu e ceva ce vreau să experimentez prea des, pentru că o scoatem la capăt, dar tot procesul înseamnă stres, anxietate și nopți nedormite. Aș prefera să meargă treaba, nu să mă gândesc acum ce mai facem ca să plătim chiria.”
ARZU – o nouă provocare în plină pandemie?
Cristina îmi povestește sincer că nu își revenise după lansarea Mazilique Studio când s-a înfiripat ideea localului ARZU, cu accent pe a doua silabă. Este conștientă că este un pic contraintuitiv să deschidă un restaurant când toate localurile sunt închise. Nici de data aceasta nu are un plan și spune că “Dacă aș gândi-o, nu aș face-o; dacă nu reacționez impulsiv, nu mai acționez.”
Ideea deschiderii unui bistro i-a trecut prin cap de mai multe ori de-a lungul timpului, dar s-a liniștit când și-a dat seama că vrea și o viață personală, să călătorească sau, pur și simplu, să stea degeaba. Însă, de când există Mazilique Studio, s-a creat un momentum și oportunități de explorat.
„ARZU înseamnă în persană și în turcă – apetit, foame, dar și dorință și pasiune. Două concepte care, de altfel, sunt foarte importante pentru mine în viață”, explică antreprenoarea despre cuvântul găsit de colega ei Misha acum mulți ani, dar care a rămas cu ea.
Nu are încă o dată de lansare, ia fiecare provocare așa cum vine, cu întârzieri provocate de vreme, aprobări sau furnizori. După interviu, mi-a zis că speră să comande modelele de scaune. Nu îmi oferă multe detalii despre loc, însă povestește cu pasiune despre design, care a început cu o faianță simplă, albă, cum avea în bucătărie când era mică.
„Mi-am propus să fie mâncare bună (fingers crossed), iar pe partea de design, am un plan clar din 2016, de după ce deschisesem studioul. Sunt un pic plictisită de locurile <<overly designed>> și mi-am dorit ca următorul spațiu pe care o să-l fac să fie simplu! Mâncarea bună nu are neapărat nevoie de un cadru flamboaiant sau nu ar trebui să conteze atât de mult.”
Ce am aflat este că va păstra în paralel Mazilique Studio ca spațiu pentru evenimente, iar ARZU ca spațiu-cârciumă. “Când am deschis studioul multă lume voia să vină să mănânce mâncarea, dar nu aveau cum, decât în cadrul unui eveniment, nu aveam deschis în fiecare zi.”
Mi-a mai explicat că încă o inspiră trăitul în București, că i se pare efervescent. În general, preferă să se uite la partea bună a lucrurilor, că s-a deschis o brutărie sau că are aproape o florărie. Pe final, îmi dezvăluie că nu apucă să se bucure de tot ce are orașul de oferit, iar în zece ani speră să o găsim într-o vacanță, ceea ce și intenționează să facă înainte de lansarea localului ARZU.
„Pentru mine vacanțele au fost o supapă creativă. Atunci când călătoresc mi se deschide altfel mintea, absorb informații, învăț și îmi vin idei. Când îmi rup ritmul apar scântei.”
