Daca în perioada Crăciunului aveam o abundenta de poze de familie, așezate și dichisite cu mesaje calde și iubitoare, mai mult sau mai puțin autentice, acum, la început de an, parcă țoață lumea este “pe cai mari” în goana către cea mai bună versiune a sa.
Cel mai sănătos, mai tonic, mai dezvoltat personal, mai vindecat Eu posibil.
Și la fel că în fiecare an iluzia unui nou început și a unui nou Eu capătă contur. Nu intenționez o critică în acest mesaj, ci mai degrabă formulez o ipoteză care e menită să-ți trezească întrebări și insight-uri.
articol pentru Curatorialist de Ioana Elena Dăncescu, psiholog și psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și terapie de cuplu.
Dacă Anul Nou sau fratele lui mult mai mic și pricăjit “de luni” ar exista cu adevărat, cum se face că undeva spre finalul iernii sau începutul primăverii sălile de fitness se golesc sau revin la capacitatea lor obișnuită și oamenii revin la vechile lor obiceiuri? (sau cel puțin o parte din ei)
Adevărul este că schimbarea interioara și acel Eu sănătos, motivat, disciplinat cu obiceiuri sănătoase rareori se hrănește și-și trage forță și puterea din exterior sau din reperele din exterior.
Iar anul nou este un reper, o convenție și o modalitate după care să ne orientam noi în raport cu noi, și nu invers.
Psihicul nostru NU este construit astfel încât “de la anul” sau “de luni” sau “până la vacanța de la mare din vară” să fie cea mai bună variantă a sa.
El se construiește, se modifica și este atât de neurologic predispus la schimbare în funcție de experiențele noastre și implicit în funcție de relațiile noastre. Iar relația fiecăruia cu sine însuși este reperul absolut!
Cât durează poate o să mă întrebați aceasta iluzie a începutului de an?
Am observat din practică, atât a mea personală, cât și din cea terapeutica din cabinet, că durează de la 2/3 săptămâni la 2/3 luni. Și apoi mai devreme (exista și un trend, aș zice eu, în online, din ultimii ani care vorbește despe Blue Monday în a 3 zi de luni a lunii ianuarie) sau mai tărziu ceva în noi se prăbușește.
Vorbesc despre o stare de dezamăgire, neputință, tristețe, vina și remușcare și practic îndepărtarea acelui EU sănătos și luminos spre care am făcut (niste) pasi până în acel moment.
Ok! Hai să punem acum Stop și să încercam o alta abordare! Ca în filmul Sliding Doors unde putem să avem 2 scenarii:
În primul scenariu propun să ne imaginam cum arata în timpul Crăciunului varianta bună a noastră, cea pe care o intenționam de la anul. Ce face EUl nostru sănătos și motivat în raport cu mâncarea, alcoolul, mișcarea, familia, pozele din social media în perioada sărbătorilor?
Cât de echilibrat mănâncă, bea, relaționează și postează în social media?
Nu zic deloc că nu ar trebui să mănânce, să sărbătorească cu un vin roșu, să se înconjoare de familie și prieteni, să scrie și să împărtășească în social media cum se simte. Dar mă întreb: din ce loc interior alege oricare dintre aceste acțiuni? Dintr-unul de sănătate psihică. Și cine alege?
Ce partea a psihicului unei persoane trebuie să fie treaza, prezenta și conectata astfel încât să mănânce, să bea, să interacționeze social și să posteze în online într-un mod sănătos? Aceeași parte pe care avem nevoie să o cultivam sau să o creștem “de la anul”.
Cu alte cuvinte este o misiune cu adevărat imposibila să reușim să stăpânim “la anul” ceea ce în perioada sărbătorilor ne copleșește. (Și că o paranteza, în perioada sărbătorilor așteptările anormale întreținute în mass media și presiunea care se resimte din întreagă noastră dinamica familiala ne predispun pe toți, fără exceptie la un soi de oboseală emoțională, iritabilitate crescuta și diverse forme de compensare).
Și în al doilea scenariu ne întoarcem practic la masca pe care și tu și eu ne-am pus-o la un moment dat: cea în care exteriorul nu este deloc un “perfect match” pentru interior.
Cea în care apar excese, poze și zâmbete de fațadă, interacțiuni sociale și familiale care nu sunt dorite, ci mai degrabă tolerate și alte mecanisme de compensare.
Practic o continuă fuga de sine, care poate fi agravată și de o traumă neintegrată din trecut. Dar și fără răni personale nevindecate, fuga aceasta de sine este impusă de o societate traumatizată care ne întreține contant o anxietate și o competitivitate legat de statut, siguranță, aparatenență și conexiune. Adică fix nevoile și reperele fără de care nu putem supraviețui.
Ce urmează după al doilea scenariu?
O și mai mare nevoie de evadare de sub imperiul măștii, de reîntoarcere și reconectare la sine. Și aici ne confruntam cu o vulnerabilitate mare. Daca tot nu mi-a făcut bine tot ce am trăit în perioada sărbătorilor, atunci e musai să îmi propun să fiu altfel “la anul”. Și de aici pașii către cele 2/3 săptămâni sau 2/3 luni de acționat și chinuit să fiu altcineva. Acel Eu echilibrat, sănătos și vindecat de toate nemulțumirile sau suferințele acumulate în anul sau perioada anterioara.
Și acum ce-i de făcut?
Liniștitor pentru mine în ultimul timp a devenit faptul că am, de fapt, o singură alegere reală: să mă întorc către primul scenariu, cel în care am crescut în interior un omuleț suficient de conectat la sine și la ceilalți cât să poată deja să facă niște alegeri sănătoase pentru sine.
Nu există “la anul”, “de luni” sau “până la vară”, dacă nu exist EU cu nevoile mele emoționale, cu limitele mele și cu relațiile mele în toate zilele de peste an.
Și astfel EU am constant 365 de zile pe an (și bonus una odată la 4 ani) de muncă cu mine și pentru mine, și implicit și pentru ceilalți care îmi sunt aproape.
Autoreglajul emoțional, mental, cognitiv, decizional, relațional de dobândește cu efort și într-un timp variabil pentru fiecare dintre noi. Cei mai norocoși sau care au avut mai mulți factori de susținere și protecție în viața lor se vor recupera mai repede.
Cei mai ne-norocoși sau care au răzbit în viață printre mulți factori de risc și de vulnerabilitate vor avea o doză în plus de reziliență și vor trebuie să muncească mai mult cu sine pentru a aduce un plus de funcționare în viață lor.
Exista un soi de balanță psihologică, în care factorii de protecție și de susținere pot sau nu pot echilibra factorii de risc și de vulnerabilitate. Dar chiar și când pe talerele balentei poate avem mai mulți din factorii “răi” (abuzuri, războaie, accidente și boli grave, neglijență și abandon și altele) trebuie să ne uitam la fiecare caz în parte, pentru că psihicul fiecăruia dintre noi poate să facă atât de mult cu atât de puțin, încât balanță aceasta devine mai degrabă teoretică și un reper, decât ceva universal.
Gabor Mate vorbește mult pe tot parcul ultimei sale cărți “Mitul Normalității/ Trauma, boala și vindecarea într-o cultura toxica” despre cum vindecarea nu este garantata, dar este disponibilă.
Cea mai buna varianta a mea, Eul meu sănătos și motivat care face alegeri sănătoase și se simte bine cu sine reprezintă ceva diferit pentru fiecare dintre noi. Și de mult ori până a fi cea mai buna versiune a mea trebuie să fiu “puțin mai” bine,” puțin mai” motivat, “puțin mai” echilibrat și “puțin mai” conectat la mine.
Să am mai puține măști sau mai de scurtă durată, planuri și intenții personalizate, repere mai sănătoase și mai conectate la realitate și să fiu “cu picioarele pe pământ”.
Și mai este un aspect definitoriu legat de premisele vieții urbane și a culturii nu tocmai sănătoase în care trăim: trăim sub imperiul unui TREBUIE!
Trebuie să reușești, să fii, să arați, să ai, să simți, să gândești, să iți dorești multe și automat Trebuie consumi suficiente produse și servicii că să ajungi acolo.
Și daca nu reușim să obținem tot ce ne dorim, atunci trăim acest lucru că pe un eșec personal, că și când “este ceva în neregula cu mine”.
Și astfel stare de insuficiență își găsește insinuos locul în mintea și identitatea noastră.
Antidotul?
Cât multa autenticitate și conexiune a fiecăruia cu sine însuși, din care să privească exteriorul și să își propună intenții și rezoluții pentru viitor.
Un insight puternic pe care l-am simțit citind cartea lui Gabor Mate (amintită anterior) și care ilustrează perfect această idee este următorul: Totul începe cu trezirea
„Trezirea la a vedea ceea ce este real și autentic în noi și în jurul nostru și a vedea ceea ce nu este astfel; trezirea la a vedea cine suntem și cine nu suntem; trezirea la a vedea ceea ce corpul nostru exprima și la a vedea ceea ce mintea noastră reprima; trezirea la a vedea rănile noastre și darurile noastre; trezirea la a ne vedea credințele pe care le susținem și ceea ce prețuim de fapt; trezirea la a vedea ceea ce nu mai putem tolera și ceea ce putem accepta acum; trezirea la a vedea miturile care ne leagă și conexiunile care ne definesc; trezirea la a vedea trecutul așa cum a fost, prezentul așa cum este și viitorul așa cum ar putea fi încă”.
Sunt Ioana Elena Dăncescu, psiholog și psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și terapie de cuplu. Cred cu tărie că ceea ce “Simțim, Simțim” (și de aici vine frumusețea vieții), iar oamenii sunt buni și frumoși în esență.
Ca om, sunt o persoană activă, energică, organizată și mă implic în proiecte cu sens pentru mine și pentru ceilalți. Cred că la momentul potrivit psihoterapia funcționează și vă invit să vă dați oricât de multe șanse aveți nevoie pentru a învăța să fiți bine cu voi înșivă.
Mă găsiți pe Terapia funcționează și în cadrul asociației în care m-am format în terapia traumei, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei.