Demult tare, în vremurile pre-pandemice, nici nu concepeam ideea de a călători în același loc de mai multe ori, indiferent cât de mult îmi plăcuse prima experiență. Lumea asta e atât de mare, iar viza noastră expiră atât de repede, cum să pun 2 lozuri în același pot când universul îmi întinde atât de multe alte boluri pline de necunoscut și aventură, nu-i așa?
Ei bine, lock down-ul mi-a schimbat puțin perspectiva și a înlocuit luxul selecției cu stive de dorință și dor. Dorință pentru toate cele nevăzute care mă așteaptă și dor, neașteptat de mult dor, pentru cele văzute deja.
Astfel că, unul dintre locurile la care am revenit în repetate rânduri de atunci și care, mi-am dat seama, are puterea de a-mi oferi ceva diferit la fiecare nouă vizită, este Valea Loarei, cu castelele ei de poveste. Pardon, Valea Prahovei, o bogăție vizuală și istorică cu nimic mai prejos decât cea dintâi, care nu cred că se va demoda turistic niciodată!
-
Castelul Peleș
Castelul Peleș a fost, fără doar și poate, cel mai vizitat loc al copilăriei mele. Ani mulți au trecut de atunci și și mai multe castele vizitate în Europa și în afara ei. Cu toate acestea, puține, foarte puține s-au ridicat la înălțimea strălucitoare a Castelului Peleș, primul castel electrificat din Europa.
Localizat pe Valea Prahovei, mai sus de mănăstirea Sinaia, el a precedat, de fapt și Sinaia și aglomerația de pe Valea Prahovei. Practic apariția Peleșului a dus la apariția orașului care îl adăpostește.
Construit la porunca Regelui Carol, primul suveran al României, care tronează și astăzi falnic în fața edificiului, castelul este o mărturie vie a faptului că nu orice Turn al lui Babel este un eșec. Visat și vizualizat de un neamț, proiectat și coordonat de un vienez, zidit de italieni, terasat de români, muncit de țigani, tâmplărit de germani, unguri și turci, meșterit de polonezi și cehi, schițat de francezi și măsurat de englezi, somptuozitatea cu care românii din noi se mândresc astăzi poartă, mai degrabă, amprenta cosmopolitismului, decât cea a naționalismului.
Ascuns la poalele Bucegilor, înconjurat de 8 hectare de parcuri și grădini, terase neo-renascentisete, fântâni și statui, Castelul Peleș este o bucurie în orice anotimp, iar interioarele lui fastuoase un festin pentru ochi și imaginație de orice vârstă.
-
Castelul Pelișor
Deși inițiată de același Carol, ca parte a vastului domeniu arhitectural din jurul Peleșului, construcția Castelului Pelișor poartă în ea lumina, tinerețea și spiritul artistic romantic al nepoatei sale, Regina Maria, cea care scria, picta, croia și construia căsuțe în copacii din spatele castelului. Cosmopolit și el mai mult în construcție, decât în mână de lucru, Castelul Pelișor este singurul castel în stil Art Nouveau din România.
Luminos și luxos, cu elemente bizantine și celtice, inserții exterioare bavareze, turnulețe colorate bucovinene și elemente decorative scoțiene, nepotul Peleșului este un prim manifest al modernității, al tinereții, al unui spirit puternic și creativ.
Deși ador interioarele Peleșului, de fiecare dată când am intrat în Pelișor am simțit, prin comparație, că aerul este mai respirabil, covoarele mai blânde cu picioarele omului de rând, sentimentul mai de acasă, de locuibil, de familie, de seri liniștite cu cei dragi. Asta nu înseamnă că îi lipsește luxul și opulența, că încăperile sunt mai mici sau mai simplist decorate (poate doar mai puține, 99, față de 160, la Peleș), că este mai puțin întreținut ori mai lipsit de detalii, ci doar mai intim, mai cald, mai cu miros de lemne în sobă și scorțișoară.
-
Castelul Știrbey
Castelul Știrbey (sau Vila Floreasca) este cea mai veche construcție civilă din Sinaia care, de multe ori, trece neobservată pe lângă suratele mai sus menționate. Construit și el cu rol de reședință de vară a unei familii de aristocrați – Alina Știrbey și Generalul Ioan Florescu, Castelul Știrbey este opera de artă a unui olandez cu cetățenie română, care ascunde între pereții lui, altfel mai austeri, povești de iubire, intrigi și istorie nemăsurată.
Pe lângă arhitectura deosebită care lasă loc imaginației să țeasă povești de demult, sunt cel puțin 3 alte motive pentru care o vizită la Castelul Știrbey este o idee bună. Poți vizita Muzeul Orașului Sinaia, 13 săli tematice din castel fiind dedicate acestor mărturii de demult ale poate celui mai aristocratic oraș din România, poți petrece un sejur regal la castel, 6 camere funcționând în regim hotelier sau te poți delecta cu o băutură pe terasa castelului, privind minunații Bucegi.
În plus, dacă nu te bucură în mod special aglomerația, este foarte posibil să preferi liniștea romantică din grădina Castelului Știrbey, opulenței uneori obositoare din grădinile de la Peleș.
-
Castelul Cantacuzino
Dacă e să mă întrebi pe mine, de niciunde nu se văd Bucegii mai spectaculos decât de pe terasele Castelului Cantacuzino din Bușteni! Parte a unui trio aristocratic construit la cererea Prințului Grigore Cantacuzino, fost primar al capitalei și fost prim-ministru al țării, precum și cel mai mare proprietar de pământuri din România la vremea respectivă, castelul este, astăzi, unul dintre cele mai vizitate domenii de pe Valea Prahovei.
Fie că alegi să petreci un sejur la castel, să iei o cină romantică, să privești apusul de pe terasele domeniului, să participi la o degustare de vin pe scaune cu blănuri, să faci ochii mari la interioarele somptuoase, să te plimbi prin grădina-muzeu cu sculpturi contemporane sau doar să te relaxezi pe o bancă lângă fântână ori să te dai într-unul dintre leagănele cu priveliște, Castelul Cantacuzino le are pe toate!
De ce să vizitezi cele patru castele de pe Valea Prahovei
Da, le poți vizita lejer pe toate 4 într-o singură zi, chiar cu pauze suficiente de fotografii și un prânz gustos cu vedere la unul dintre edificii. La ultima vizită, mi-am luat câteva momente să mă gândesc cu ce e mai bună Valea Loirei decât Valea Prahovei. Pline de turiști și călători sunt amândouă, chiar și în extra-sezon, ceea ce este un lucru foarte bun, sau nu atât de bun, depinde cine citește/privește înghesuiala.
Nu ne omorâm niciunii, știu, după traficul de pe Valea Prahovei, dar avem alternativa trenului care ne lasă aproape de fiecare dintre aceste edificii, față de Valea Loirei, unde am petrecut câte 5-6 ore interminabile în diverse trenuri, ca să parcurg distanțe de sub 40-50 km între castele.
Spectaculoase, opulente, instagramabile și cu o doză zdravănă de istorie și romantism pentru cine e interesat, sunt toate. Străjuite de orășele cochete pe care ți-e drag să le iei la picior, sunt, din nou, toate. Totuși, oricât aș încerca să păstrez echitatea, pentru mine panorama Bucegilor nu are seamăn, iar asta face castelele de pe Valea Prahovei de neînlocuit!
Cândva, voi povesti, poate, și despre frumoasa vizită pe Valea Loarei și despre cum am dormit singură în turnul unui castel, până atunci, însă, nu uita că ai nenumărate frumuseți aproape de casă. Hai să ne bucurăm de ele, le-am primit fără să le cerem și fără să oferim nimic la schimb!
Fotografii: arhivă Swit Rocs
