Ea este Irina-Margareta Nistor, „Vocea Filmelor”, vocea care a ajuns să fie mai celebră decât persoana ce o deține, într-o vreme în care „viral” însemna o casetă cu un film american ce mergea din casă în casă, până se lărgea banda.
Oricine se întâlnește cu Irina-Margareta Nistor primește cu o ciocolată cu un N pe ea. Fie că ești șoferul de Uber care o ia din fața casei micuțe și cochete, cu grădină cu magnolie, recepționista de la clădirea de birouri a brandului cu care va face o colaborare, fie că ești inginerul de sunet de la studioul în care înregistrează voce pentru un nou proiect. Ea spune că e N de la Nistor și râde. Este Nespresso, cafeaua ei preferată de acasă, cu care te servește negreșit, alături de un pahar cu apă rece, chiar cu gheață, așa cum îl bea ea. Sau nu îl bea deloc, dacă nu e gheață disponibilă.
Ține foarte mult la cratima dintre Irina și Margareta și mai ține să nu îi spui doamnă – dacă contextul nu necesită formalizare… se amuză și îți spune „mă omori cu doamnă”.
Și mai vrea ca pe coliva de la pomana ei să nu fie cocos. Ba chiar și-a instruit prietenii să îi respecte această dorință.
Când, unde și cum erați când ați dublat primul film?
La TVR, pentru comisia de selecție, care era una de cenzură, pe 5 iunie 1980 – când scriam de zor, în franceză, la lucrarea de diplomă, pe care am luat-o cu 10. Traduceam un film cu Frații Ritz – și de asta îl cheamă așa pe motanul meu birmanez, nu doar după Hotelul de Mare Lux.
Apoi, la Cinemateca, la Union, în toamna lui 1980, era la prima vedere „Pisica pe un acoperiș fierbinte”. Și abia recent, pe TNT, am constatat că atunci era o copie alb-negru, deși în realitate era color. Eram atât de emoționată, încât propria mea mamă, venită după ore, de la Politehnică, unde era profesor, nu mi-a recunoscut vocea, i s-a părut că e un glas de băiețel, și a plecat acasă!
Pe video, eram pe la Bucur Obor, în anul cu „E.T. Extraterestrul”, deci 1982, în apartamentul unui doctor. Îmi amintesc doar că-l chema Popescu și aducea lume, ca pe vremuri, la concertele din casele boierești, eu traduceam live, și cred că primul a fost chiar „Gandhi”, cu care mi-am început 2020, în Noaptea de Revelion, pentru că tocmai mă întorsesem din India, unde apucasem să ajung, la invitația unei foste colege de liceu, Mihaela și a soțului ei, Grig. Gazda făcea și o tratație musafirilor, comandată la Inter, ceea ce era extraordinar pe vremea aia, și unde comandase odată un tort de înghețată, o Casată despre care i-am povestit entuziasmată mamei, care, firește, a făcut una și mai bună, în cinci culori, nu doar în trei!
Ați spus odată că măsurați un drum cu avionul în câte filme puteți vedea în timpul zborului. Care este cea mai memorabilă călătorie și unde v-a mai rămas?
Fără îndoială cea mai specială, cea mai lungă și la first class (pentru că n-am mai găsit bilete în Ajun de Crăciun, în 2007, când tocmai luasem un împrumut de 10.000 de euro, pe care l-am plătit în 10 ani) a fost voiajul în Noua Zeelandă, care, chiar dacă am stat doar câteva zile, a meritat toți banii. Ca experiență, ca prietenii și mai ales că acolo îmi imaginez că m-aș putea retrage oricând. Este Raiul meu pe Pământ (că Dincolo nu mă calific), atunci când viața aici ar deveni imposibilă, în urma unor alegeri nefericite.
Cum arată o zi din viața Irinei-Margareta Nistor?
Zilele mele sunt la fel de variate ca scenariile filmelor pe care le iubesc, și cu final imprevizibil. Pot, de exemplu, să iau interviuri filmate, în română și engleză, de la 10 dimineața până la 6 seara (Excelențelor lor, Ambasadorului Irlandei, și al Suediei, pentru o săptămână de filme de comedie pentru Comedy Est, actriței Laura Vasiliu din ”4, 3, 2”, lui Marcel Iureș, mâine luând-o de la capăt cu încă șase interviuri), înainte de asta să mă uit pe TV5, la 7.30, la JT, intru în direct, la un post de radio și la unul de televiziune (pentru că tocmai se dăduseră nominalizările la Oscar și „Colectiv” are două, ceea ce-mi ocupase integral după-amiaza precedentă, vreo șapte televiziuni și trei radiouri, în care mai veniseră și niște prieteni, inclusiv un scenarist de la Chicago), după care am ajuns acasă și i-am dictat salvatoarei mele răspunsurile la întrebările site-ului tău, și după ce revăd textul, de-abia aștept să mă uit pe Netflix (la New Amsterdam — ca Ryan Eggold ar trebui să arate medicii de familie! Glumesc!) și să mă ocup de mailuri și mesaje pe Whatsapp.
Mâine, în plus, mai am și de lansat o carte a lui Romain Gary, „Lady L”, pentru Editura Humanitas, virtual, de intervenit pe Zoom, la Los Angeles, pentru „Și atunci… ce e libertatea?” regizat de Andrei Zincă, după scenariul Anei Blandiana și de dat un interviu la Radio România Brașov FM, apropo de concertul de la Opera de acolo, „Prin lumea muzicii de film”. E doar o mostră de program.
Ați făcut vreo gafă monumentală? Cum gestionați eșecul?
Am făcut multe gafe, mai mult sau mai puțin monumentale, în mod sigur nu le uit niciodată, după care mă autoironizez. Despre eșec tot mama m-a învățat: Trebuie să existe un echilibru, e suspect să-ți meargă mereu bine!
Ați fost foarte atașată de mama dvs. Care ar fi acel sfat, principiu de viață insuflat de dumneaei, pe care l-ați da mai departe generației tinere?
Înțelepciunea, pe care ea o avea și eu nu!
Dacă nu ați fi fost IMN – celebra voce a filmelor și a pop culturii noastre, cine ați fi fost? Și cine ați fi vrut să fiți?
Ana Aslan. Sau nu. Și mai bine o aviatoare, Smaranda Brăescu! Cu condiția să nu fi fost mioapă și să am condiția fizică ideală, pentru ajuns eventual pe Marte, cu sora mea, by choice, de la Montreal: Oana!
A fost vreun moment de răscruce în viața dvs. care v-a condus la cine sunteți astăzi?
Da, categoric. Întâlnirea cu D.I. Suchianu, un critic de film senzațional, dar care era și scriitor, și avocat, și traducător, pe scurt: un tip fermecător. De atunci pasiunea mea pentru a Șaptea Artă a avut și un mentor, unul magistral. Era în 1976, intrasem la facultate și tot o carte a lui Romain Gary ne-a cimentat prietenia, „Ai toată viața înainte”, semnată cu pseudonim: Émile Ajar, și deja dublu ecranizată, o dată cu Simone Signoret și recent nominalizatul la Globurile de Aur, cu Sophia Loren.
Ce a rămas nebifat în bucket-list-ul dvs.?
O călătorie în jurul lumii cu pachebotul, împreună cu cea mai bună prietenă a mea, Anda Maxim. I-am promis-o, dar pentru asta ar trebui să câștig la Loto, și mai întâi să joc, dar nu se știe niciodată! Și încă un voiaj, cu Orient Express-ul, prin urmare cu trenul. Se pare că e grozavă cea din Asia.
Filmul preferat din toate timpurile?
Tot „Casablanca” a rămas.
Filmul musai de văzut?
„Pe aripile vântului”. (Ca să-i enervez pe excesivi, dar și pentru că e formidabil!)
Actorii (el / ea) preferați?
Gary Cooper și Ingrid Bergman.
Dar nu neapărat în „Pentru cine bat clopotele”!
Replica preferată?
„Nimeni nu-i perfect!” (Nici chiar eu!— aș adăuga) din „Unora le place jazz-ul”.
Credit foto main: Raduly Laszlo
