Asociația Buluc | o inițiativă menită să adune buluc oamenii la proiectele artiștilor independenți

Durata: 7 minute

Marilena Adam, Mihaela Mardare și Robert Ciupitu sunt cei trei tineri inițiatori și entuziaști ai Asociației Buluc, un ONG a cărui menire este să adune #buluc oamenii ce rezonează cu gândurile, ideile și manifestările lor artistice.

Înființată în anul 2021, Asociația Buluc are direcții de dezvoltare în domeniul reprezentațiilor teatrale, dar și al proiectelor de dezvoltare personală și de educație prin artă. Locul predilect în care își desfășoară activitatea este în frumoasa casă din zona Dorobanți, Carolia Social House (strada Madrid nr 4).

ZoomTalks, Challenge Yourself, Improshow, The CreARTive generation – from passion to profession, All the Jazz and more sunt doar câteva exemple de inițiative inedite și inspirate ale fondatorilor Buluc.

Descoperă mai multe despre Asociația Buluc și de ce și-au propus  fondatorii să facă educație prin artă în interviul de mai jos.

Cei trei membri fondatori ai Asociației Buluc

Mihaela Mardare este actriță, coregraf și trainer de dezvoltare personală prin tehnici teatrale. A absolvit UNATC – Actorie (licență) și Pedagogie Teatrală (master). Când nu este pe scenă, o întâlnim cu Mella (cum îi spun apropiații) în cadrul cursurilor Challenge Yourself, unde cursanții o numesc ”profa cool”, dar și ca trainer/coordonator în proiectele pentru adolescenți.

Robert Ciupitu este actor, voice-over artist și trainer de dezvoltare personală prin tehnici
teatrale. Si el a absolvit UNATC – Actorie (licență) și, în prezent, este student la antreprenoriat și Management al Organizațiilor Teatrale. Când nu este pe scenă sau în studio, îl întâlnim pe Robert la Buluc, în cadrul cursurilor Challenge Yourself, dar și ca
moderator/coordonator/trainer în diferite proiecte pentru adolescenți.

Marilena Adam a absolvit Universitatea București, specializarea marketing și este social
media manager în cadrul Buluc. Este o persoană creativă și visătoare, care nu își pierde
niciodată entuziasmul. Cel mai mult timp îl dedică în cadrul Buluc, unde dezvoltă proiecte și
idei creative în domeniul artistic. Pe Marilena o puteti întâlni în cadrul evenimentelor/proiectelor Buluc, de cele mai multe ori cu telefonul în mână incercand sa prinda cele mai interesante cadre și să ne aducă cât mai aproape de comunitatea din online.

Buluc
Asociația Buluc extinsă

Buluc

Curatorialist: Când ați înființat Asociația Buluc și care a fost gândul din spatele acestui proiect?

Marilena: Buluc a apărut după pandemie, în anul 2021, atunci când domeniul cultural parcă stătea în loc. Acela a fost momentul în care ne-am decis să ne construim propriul univers în care să facem ceea ce iubim. Și pentru că această pandemie a accentuat și mai mult dorința de a ne reconecta mai mult cu oamenii din jurul nostru – am decis să ne numim ”Buluc”.

O companie independentă de artiști care are misiunea de a dezvolta un spațiu, un loc în care oamenii să se adune în număr cât mai mare pentru a face și pentru a vedea artă.

Ce v-a adus pe voi împreună în această inițiativă?

Noi 3 suntem cei membrii fondator ai Asociației Buluc, dar și cei mai buni prieteni. Credem că experiențele proprii acumulate de-a lungul anilor și dorința de a face mai mult în propriul domeniu de activitate ne-au adus împreună în acest proiect.

Care sunt principalele proiecte pe care le-ați inițiat până acum?

Cu fiecare proiect creat de noi ne-am dorit să atingem subiecte importante din viața de zi cu zi, pe care am încercat să le transmitem prin cea mai creativă cale. Și aici ne referim în mod special la seria de podcasturi ”Să luăm bullying-ul la roast” și ”The creARTive generation: from passion to profession” – proiecte care au avut un impact important în rândul adolescenților.

Proiectul care a adunat buluc cei mai mulți oameni este conceptul Challenge Yourself, un curs de dezvoltare personală prin tehnici teatrale și Stagiunea din sufragerie – un concept cu seri de jazz și teatru, ambele se întâmplă într-o casă interbelică din București.

Buluc

Buluc

Cât de greu este să dezvolți proiecte culturale, să găsești partenerii care pot susține financiar un proiect? Ce ne puteți împărtăși din experiența voastră?

Când am pornit ideea Buluc, ne-a luat ceva timp să înțelegem că ”o ușă închisă” nu
înseamnă neapărat că toate vor fi așa. Și ni s-a dovedit că, oricât de greu este să fii creativ
într-un sistem neorganizat, soluțiile pot apărea atunci când te aștepți mai puțin.

Un ONG cultural în România funcționează mai greu fără suportul unor programe de finanțare, parteneri și sponsori, dar ce am învățat din experiența noastră: cheia stă și în
perseverența cu care abordezi ideile.

Într-un prezent dominat de social media și de digitalizare, cât de mult se mai poate face educație prin artă? Sunt tinerii deschiși să iasă din zona de confort și să încerce să își dezvolte latura creativă?

Noi credem că social media și digitalizarea fac parte din evoluția noastră și sunt importante
în momentul în care știm să ne folosim de ele în beneficiul nostru. Tocmai de asta am ales
să comunicăm două proiecte pentru adolescenți, sub forma unui podcast.

Creativul de astăzi este într-o continuă transformare și în proiectul ”The creARTive generation: from passion to profession” am povestit despre cele mai creative profesii și despre cum pot face adolescenții trecerea de la pasiune la profesie.

Am povestit despre curaj, autenticitate și despre libertatea de a alege propriul drum cu 4 artiști destul de urmăriți în mediul online: Maria Zvinca, Iustin Chiroiu, Florian Rus și Anca Dumitra. Ne-am bucurat să vedem că adolescenții sunt interesați de astfel de proiecte și că își doresc să-și dezvolte latura creativă.

 

Cum vă hrăniți creativitatea, care sunt modalitățile de a vă inventa și reinventa?

Suntem mereu curioși. Mereu în căutare de a aduce un plus proiectelor pe care le implementăm și nu ne rezumam la a oferi doar lucruri oamenilor, ci mai degrabă experiențe.

Încercăm să fim la curent cu ce se întâmplă din punct de vedere cultural și în lume, nu doar
la noi si de cele mai multe ori momentele creative apar in cadrul ședințelor de brainstorming, atunci cand ne punem cap la cap ideile. Pe lângă asta, ne place să ascultăm feedback-ul oamenilor și să îmbunătățim fiecare idee și concept mai departe.

Ce sfat ați da unui tânăr care ar dori să-și dezvolte latura artistică? Ce l-ar ajuta cel mai mult pe drumul său?

Poate sună clișeic, dar noi am înțeles că este foarte important să-ți păstrezi pe tot parcursul călătoriei tale curiozitatea și entuziasmul cu care ai pornit la drum. Credem că cele două fac diferența într-un proces creativ. Pe lângă asta, este foarte important să fii deschis către conexiuni, către oameni și să nu rămâi în bula ta: ar putea să te surprindă într-un sens pozitiv.

Care a fost cel mai emoționant/inedit feedback pe care l-ați primit de la
participanții la proiectele voastre?

Conceptul Challenge Yourself a reușit să strângă o comunitate impresionantă de oameni
diferiți care s-au adunat buluc pentru același scop: să-și umple timpul liber cu artă. Cele mai multe feedback-uri sunt primite în jurul acestui concept, dar ce ne-a impresionat cel mai tare a fost să aflăm că unul dintre cursanți vine cu trenul în fiecare joi seară, din alt oraș, special pentru Buluc. Pentru unii poate e puțin, pentru noi e mult și suntem recunoscători.

Buluc

Care a fost cea mai mare provocare cu care v-ați confruntat până acum și cum ați depășit-o?

Cea mai mare provocare a fost și este dată de transformarea ideilor în proiecte. Facem
parte din sectorul artistic independent care în momentul de față nu are susținerea pe care o merită. Dar astfel de momente sunt depășite atunci când întâlnești oameni care cred în
povestea ta.

O altă mare provocare a fost aceea de a găsi un spațiu care să înțeleagă nevoile noastre și să rezoneze cu noi și cu conceptul nostru dar mai ales să aibă încredere în ce ne propunem. Am depășit această provocare prin întâlnirea cu Andra, omul din spatele locului nostru de joacă, Carolia Social House, care, la scurt timp, a devenit parte din familia Buluc.

Ce alte asociații culturale românești admirați și de ce?

Am descoperit de curând Asociația Heart – Casa Kerim și ne place mult ce se întâmplă
acolo, dar dacă ar fi să ne gândim la mișcări artistice care ne plac și ne inspiră: Teatrul
Improbabil și Academia CIAA pentru că fac parte din sectorul independent și contribuie
împreună cu mulți alții la a da ceva mai departe prin artă.

Care este următorul vis pe care l-ați vrea să îl transpuneți în realitate?

Visăm la lucruri frumoase pentru Bulucul nostru si tocmai de asta nu ne rezumăm doar la
unul singur. Avem ”sertarul” plin de vise pe care ne dorim la un moment dat să le
transpunem în realitate.

Ce aveți frumos astăzi?

O echipă formată din 8 membrii care reușesc să ducă Bulucul cât mai aproape de oameni:
prin concept, imagini, design, proiecte și evenimente culturale. Un buluc de inspiratie,
creativitate și culoare.

Fotografii: arhivă Asociația Buluc

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.