Aida Economu: muză în era tap-tap TikTok

Durata: 5 minute

Despre feminitate în „arhaisme”, despre modă și meserii, despre a influența fără a fi influencer și despre a fi muză în era tap-tap tik-tok.  

Am discutat cu Aida Economu pentru etichetele ce i se pun. De la actriță, muză și la curatoare de vintage-uri. 

ASL PLS.

Aida: 37, Femeie, București.

Ai prins mIRC-ul, ești pe internet ca tool încă de atunci. Cum ți-a trasat acesta parcursul prin viață și cum este relația ta cu el?

Internetul ca mijloc de comunicare nu m-a orientat sau dezorientat, a existat – ca o joacă inițial – apoi ca o realitate a vieții de adult și acum ca un compromis al unui an cel puțin dubios – 2020.
Internetul ca platforma de informații & co., în schimb, a fost ca o vitrină cu dulciuri pentru mine… ore întregi pierdute/câștigate citind despre te miri ce, sărind din articol în articol, salvând fotografii, descoperind alte minuni și apoi de la capăt cu oricare altă obsesie.

Muză sau influencer? Ce poate împrumuta bun un concept de la celălalt?

Ce-i muza fără artist?! Și ce-i influencerul fără o platformă unde să se poată desfășura și unde să poată fi confirmat/recompensat de “o comunitate”?!
M-aș întoarce către artiști, către modele și repere.

Vorbești deseori despre viața petrecută la malul mării, despre familia ta de cârciumari. Ce ai luat cu tine prin viață din acele vremuri? Și ce relevanță mai au acele valori, impresii, în contextul lifestyle-ului actual?

Păi am luat cam tot ce s-a putut. În capul meu trăiesc încă acolo și aiurea. Cum?! Încercând să-mi populez universul cu anumiți oameni, frecventând anumite locuri și, nu în ultimul rând, având anumite tabieturi – desuete, desigur.

Nu știu dacă au relevanță pentru ceilalți lucrurile pe care le-am trăit eu, litoralul acela, femeile, bărbații, muzica, dialogul, “moda”, filmele, felul în care foloseai serviciul de ceai sau serveai halvaua… dar, pentru mine, nu sunt doar o madlenă proustiană, sunt vitale.

Cum arată bula Aidei?

Câțiva oameni – mucaliți, dar sensibili. Două călimări cu cerneală – una albastră, una neagră. Doboș servit pe farfurii de porțelan. Câteva mușcate de udat ș-un telegraf.
Pereți pe care atârnă câteva schițe și picturi ale unor artiști pe care îi iubesc și o acuarelă cu sclipici de la nepoată-mea de când avea vreo șapte ani. Ilie – motan deghizat în labrador.

Toate astea și încă câteva, mă însoțesc în permanență. Am reușit să mă mobilez interior cu ele.

Mie mi-e suficient.

O zi – 24 ore – o listă de TO DO ideală pentru tine, de dat mai departe celorlalți.

Eu stau destul de mult pe-acasă când nu muncesc, așă că să-mi încep ziua ieșind dimineața doar pentru a lua micul dejun într-un loc frumos, eventual o grădină cu vreme bună și pergolă – pâine cu unt și dulceață – sună promițător și extravagant.
Și aș pierde vremea acolo până la prânz, bând 2 ceaiuri, 3 ape și o Cola Zero.
Apoi aș lua-o pe drumul pierzaniei: Anticariat Unu, Merceria de pe Lipscani (pentru nasturi și rejanse, recomand). Magazinul de Antichități dintre Cofeteria Capșa și Cărturești, n-aș intra la Capșa, m-aș abține. Aș lua-o prin Cișmigiu și m-aș opri la o cafea la ibric la terasa Monte Carlo, unde aș mânca și cartofi prăjiți cu brânză rasă… cu pâine, alături de cineva care înțelege asta și nu judecă. As mai fuma juma’ de pachet de țigări și m-aș întoarce acasă.

După o scurtă siestă, aș ieși din nou, neștiind foarte clar unde merg, dar trezindu-mă, din nou, în fața Cofetăriei Capșa. De data asta n-aș mai rezista. Cumpăr pișcoturi de champagne și nuga. Stau cu punga-n brațe la un spectacol la Teatrul Act (biserica mea de pe Calea Victoriei), apoi mă retrag acasă, în glorie, la un film cu Mastroianni, la proiector, desigur. Mastroianni merită ce-i mai bun.

Noapte bună și bună dimineața!

 

Reclame, seriale tv, teatru, social media – unde te regăsești cel mai mult și cum le ții în echilibru?

Mă țin ele în echilibru. Mie îmi place foarte tare să muncesc, și mă desfășor în toate aceste ramuri (exceptând social media – aia nu e muncă – e un soi de…”carte de vizita” care nu interesează pe nimeni serios din industria în care lucrez eu).

Dacă aș putea alege, dar nu pot, ce să vezi, aș alege un lung-metraj cu un scenariu emoționant, și niște repetiții la un spectacol după un text al lui Bergman, la Act, dacă se poate, mulțumesc.

 

Ai o relație bună cu moda și „beauty”. Cum ți-ai cultivat această atitudine și cum o întreții?

Nu știu ce să zic despre modă și beauty, dar pot să îți zic sigur că am o relație bună cu mine, că am o oareșcare cochetărie și că îmi place să mă răsfăț. Prietena mea, Amalia Săftoiu, zice că suntem niște snoabe romantice. Și, când zice asta, eu știu că nu se referă la faptul că ne place cașmirul, ci la faptul că înțelegem cașmirul. Cred că are dreptate.

Există o discuție superbă despre modă în Patul lui Procust între Ladima și Fred Vasilescu. Tachinat de Ladima (“Dumneavoastră, snobii, care urmați moda…”), Fred îi explică, cu răbdare, de ce mai costisitor e mai inteligent…de ce alternează două costume ziua și de ce nu-l poartă doar pe cel bleumarin ( ”…purtat mult, bleumarinul capătă luciu și se învechește numaidecât. Decât să le port șase luni pe fiecare, le alternez mai bine pe amândouă în decurs de un an”), de ce poartă vara pantoloni de flanelă, diferența dintre postavul ieftin și o stofă scumpă, de ce își cumpără șosete de 350 de lei perechea – după ce își cumpără la întâmplare din provincie o pereche de șosete, după o perioadă, prin asociere descoperă că șosetele îi dădeau stare de extenuare și îi umflau picioarele (“un chimist mi-a explicat că erau vopsiți economicos, cu vopsea toxică, proastă, neprecipitată”, care intra în pielea piciorului umflându-l și provocându-i transpirație toxică).

În fine, dialogul este lung, detaliat și este despre a cumpăra responsabil, dacă vrei (deși acest concept atunci avea mai puține valori ca acum, dar firul și morala sunt aceleași). Responsabil pentru tine, de la niște brand-uri responsabile, responsabil pentru mediul înconjurător ca volum de consum.

Fie că e brand de lux cu magazin pe unul din bulevardele renumite ale lumii, fie că e un SH de la colțul blocului, caut și aleg întotdeauna calitatea.

Asta cu beauty-ul nu prea știu să o dezvolt. Alternez alifii, amânând dispariția prospețimii, dar în același timp fumez cu nerușinare… Îmi țin silueta sub control (partea asta mă interesează mai tare decât orice rid sau cearcăn) și fac multă mișcare.

Măști cu ouă nu-mi fac, dar fac niște clătite extraordinare.

 

Dacă nu ai fi AIDA ECONOMU, AICI ȘI ACUM – cine, unde și cum ți-ai dori a fi?

Aida: Sunt atât de multe variante posibile și superbe.
Aș putea fi Smaranda Brăescu, parașutistă celebră și să-mi iau brevet de zbor.
Aș putea fi Martha Bibescu și să îl am drept prieten complice pe Proust.
Aș putea fi Valeria Bruni Tedeschi și să filmez un scurt-metraj despre Janis Joplin.
Aș putea fi profesoară de franceză în Bucureștiul anilor ‘60 și să locuiesc într-o mansardă boemă pe Pitar Moș.
Aș putea să fiu Doamna T.
Aș putea să fiu asistenta de regie a lui Gopo.
Aș putea să fiu o tânără bogată și excentrică și să deschid primul butique de parfumuri din Bucureștiul interbelic.
Aș putea să fiu o tânără care pierde vremea cu prietenele la piscina cu valuri de la Lido, prin ‘50.
Interesant că nu-mi doresc să fiu bărbat, acum îmi dau seama…