Moda trăiește azi în extreme: birouri de stil ascultate strict de mass market versus designeri disruptivi care rescriu siluetele din temelii; consumerism versus sustenabilitate; AI aproape de perfecțiune versus mâna care încă mai brodează, mai coase, mai greșește. Chiar în mijlocul acestui haos se formează generația de absolvenți UAD Fashion 2026, fiecare cu propria metodologie, obsesie și cicatrice creativă.
Se împlinesc 100 ani de UAD Cluj așa că nu am ratat șansa de a fixa în timp momentul acesta festiv. Și nu vorbind despre trecut ci despre viitor, cu zece absolvenți de licență și disertație. Nu i-am întrebat ce vrem noi să auzim, ci ce cred ei cu adevărat despre viitorul modei, din România sau de oriunde. Răspunsurile lor, fără filtru de manual, sunt mai sincere decât te-ai aștepta.
Te invit să descoperi zece viziuni pe muchie de cuțit: unii se tem că AI le va fura sufletul din colecții, alții cred că exact asta îi va salva. Fast fashion-ul e pus la zid, haina vrea să redevină veșmânt sacru, nu marfă aruncată după un sezon. Curajul de a fi diferit devine strategie de supraviețuire, iar România își construiește, liniștit dar sigur, propria scenă, prin Romanian Creative Week și Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, pe care generațiile trecute abia îndrăzneau s-o viseze.
10 absolvenți, o întrebare care-i sperie pe toți: „Cum vezi TU viitorul modei?”
Roberta IGA, licență UAD Fashion 2026
Roberta Iga îmbină nostalgia copilăriei japoneze, cu cromatică jucăușă, și maturitatea croielilor structurate, europene. Inovează prin broderii cu paiete în formă de hortensii, transformând motivul floral delicat într-un element textural, cu profunzime vizuală. Reinterpretează structurile vegetale contemporan, echilibrând trecutul și prezentul.

„Când mă gândesc la viitorul modei, mă gândesc inevitabil la apariția AI-ului în industria modei.
Ceea ce mă sperie nu este tehnologia în sine, ci posibilitatea ca procesul creativ să își piardă valoarea. Sunt foarte atașată de ceea ce creez, iar pentru mine moda este mai mult decât o industrie, este un mod de exprimare. Cred că o colecție ar trebui să reflecte identitatea designerului și să transmită emoție.
Totuși, această provocare m-a făcut să privesc lucrurile și din altă perspectivă.
Poate că, într-o lume în care tehnologia evoluează tot mai mult, autenticitatea va deveni și mai importantă. Iar acesta ar putea fi momentul în care artiștii își vor demonstra adevărata valoare.”
Ana-Paula POP, licență UAD Fashion 2026
Ana Pop reinterpretează motive florale tradiționale, cusute manual împreună cu bunica ei, alături de materiale ce amintesc de blana animalelor domestice. Inovează prin integrarea acestor motive în forme moderne, mizând pe contrastul dintre texturile alese și broderia de mână. Mesajul colecției: să nu lăsăm tradiția să moară, ci s-o purtăm contemporan, reinterpretată.

„Eu văd viitorul modei, sau cel puțin sper să meargă într-o direcție în care sustenabilitatea să fie în echilibru cu inovația.
Îmi doresc ca oamenii să ajungă într-un punct în care nu le e frică să fie judecați dacă se îmbracă cu ceva mai îndrăzneț.
Îmi e frică de viitor în sensul în care e posibil să pierdem modelele clasice.”
Petra GERGELY, licență UAD Fashion 2026
Petra Gergely reinterpretează principiul LEGO nu ca obiect, ci ca sistem constructiv aplicat modei, inspirat și de Bauhaus. Propune piese modulare, bazate pe volum și segmentare, recombinabile liber. Geaca matlasată devine element central, traducând vizual conceptul LEGO, iar moda e tratată ca sistem flexibil, transformabil, nu obiect static.

„Mi-aș dori ca moda să se întoarcă mai mult spre artizanat și spre piese create cu intenție, nu doar pentru a fi purtate câteva luni.
Ce mă sperie este viteza cu care apar și dispar trendurile. Oamenii cumpără tot mai mult doar ca să țină pasul cu ele, iar multe haine ajung uitate în dulap imediat ce trendul se termină. Cred că viitorul modei este unul în care fiecare are curajul să se exprime în propriul stil, fără să urmeze o „normă” impusă de alții și moda ar trebui să încurajeze autenticitatea.
În același timp, observ că și în România tot mai mulți oameni devin interesați de modă, iar speranța mea este ca acest interes să crească împreună cu aprecierea pentru designerii locali, pentru creația originală și pentru calitate.”
Eduard-Ionuț PÎNTEA, licență UAD Fashion 2026
Eduard Pintea pornește de la uniforme dominatrix, husari și corsetul victorian, regândite contemporan. Inovează printr-o abordare centrată pe emoție, nu doar estetică: puterea, controlul și vulnerabilitatea devin limbaj vestimentar. Propune o garderobă coerentă de power dressing, cu piese ce pot fi asociate unor identități diverse, adaptate prezentului.

„De la începutul acestui drum primele întrebări care îmi erau puse erau: ,,Ce faci cu asta în țară?” și “Cine poartă asta?”. Aceste lucruri erau greu de auzit și speranțele nu erau foarte mari legate de piața locală. Odată cu parcurgerea studiilor universitare și cu implicarea în activități adiacente industriei, am descoperit un public nou, dornic de expresivitate creativă, lucru care m-a bucurat și ambiționat în parcursul meu profesional.
Consider că viitorul modei este unul strălucit în România, datorită evenimentelor precum Romanian Creative Week și Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, care au deschis publicul către „atipicul” pe care noi, designerii emergenți, îl prezentăm”.
Sofia-Maria NIDELEA, licență UAD Fashion 2026
Sofia Nidelea mixează arhitectura vestimentară barocă cu formele organice ale penajului aviar. Experimentează cu volumetrii neconvenționale, broderii și texturi ce reinterpretează structura penelor, printr-o abordare sculpturală a hainei. Colecția explorează astfel dialogul dintre artificial și natural, dintre construcție și fluiditate.

„Consider că România are un viitor foarte promițător în modă. Avem designeri extrem de talentați și creativi, care încep să fie cunoscuți și peste granițele țării. Cred că, de multe ori, provocările și resursele limitate din educație îi fac pe tinerii artiști mai creativi și mai ambițioși.
Am încredere în educația din România și observ că se investește tot mai mult în zona artelor frumoase. Pe măsură ce vom continua să susținem și să promovăm valorile locale, țara noastră poate deveni un reper important în industria modei. Potențial există, iar eu cred că vom evolua mult în această direcție.”
Darius-Daniel BOAR, licență UAD Fashion 2026
Daniel Boar reinterpretează teatrul de păpuși ca metaforă a identității de gen fluide, combinând vestimentația masculină și feminină într-o estetică drag inspirată de Leigh Bowery și Klaus Nomi. Inovația: hibridizarea structurilor, paiete tăiate și tehnica de împâslire, generând siluete ambigue între glamul ballroom și fragilitatea păpușilor.

„Eu văd viitorul modei ca pe un spațiu al expresiei, în care convențiile devin tot mai puțin importante, iar autenticitatea câștigă teren. Sper să apară tot mai mulți tineri designeri care să aibă curajul să își impună propria viziune artistică, fără teama că aceasta este prea diferită sau greu de înțeles.
Mi-aș dori ca publicul să fie mai deschis către noi interpretări și să privească moda și ca pe o formă de artă, nu doar ca pe un produs.
Cred că libertatea de expresie ar trebui să devină o normalitate, iar creativitatea să fie susținută chiar și atunci când provoacă, incomodează sau pune sub semnul întrebării convențiile existente.”
Mădălina-Ionela ȚĂRAN, disertație UAD Fashion 2026
Mădălina Țăran reinterpretează, în «Upscale», croitoria masculină clasică din Savile Row, transferată în costumul feminin. Amplifică tiparul masculin în forme arhitecturale, susținute de o construcție interioară complexă și materiale inovatoare, transformând costumul în instrument de explorare a feminității contemporane, autonome.

„Cred că viitorul modei va aduce o schimbare de mentalitate. Va mai dura, dar sunt convinsă că, după ani în care am fost încurajați să cumpărăm tot mai mult și tot mai repede, oamenii vor începe să aprecieze din nou piesele create să dureze.
Fast fashion-ul nu va dispărea, însă cred că va exista un val tot mai puternic împotriva lui, pe măsură ce impactul pe care îl are asupra mediului și asupra consumului devine tot mai evident.
Mi-aș dori ca oamenii să aleagă mai des haine cu identitate, realizate responsabil și cu atenție la detalii. Sper ca moda să redevină o alegere conștientă, în care calitatea și respectul pentru proces să cântărească mai mult decât ritmul accelerat al tendințelor.”
Genghiz BEGHIM, disertație UAD Fashion 2026
Genghiz Beghim pune în dialog haute couture-ul parizian, ruptura Școlii din Antwerp și avangarda japoneză (wabi-sabi, ma, shibui). Deconstruiește frumosul prin geometrizarea tiparului și straturi de materiale transparente, alăturând duritatea stofei unor elemente delicate — dantelă, șifon, pene — metaforă a straturilor ascunse ale firii umane.

„Pentru mine, viitorul modei este înconjurat de o aură de incertitudine, dar și de mult excitement, pe care îl compar adesea cu o cădere spre un vid, o metaforă pentru întrebarea: „And now what?”. Am încercat să transform temerile personale în propria mea viziune: „If you are scared, do it scared anyway!”.
Sper la un viitor în care publicul să înțeleagă că munca noastră necesită timp, bani și atenție, iar perceperea unei taxe de închiriere să nu mai fie văzută ca un „tupeu”.
Mi-aș dori să înțelegem că nu toate monedele de schimb numite „expunere” ne ajută să continuăm. Cu toate acestea, există oameni care ne înțeleg, iar eu aleg să continui să cad cu speranță.”
Mihai-Cristian ANGHEL, disertație UAD Fashion 2026
Mihai Anghel explorează, în «SACERDOTIUM», universul monahal bizantin-ortodox, la intersecția teologiei, artei sacre și modei. Inovează printr-o broderie tip basorelief, inspirată de iconostasele brâncovenești aurite, modelată «alla prima» și fixată manual, fragment cu fragment. Veșmântul devine astfel purtător de sacru, nu simplu obiect estetic.

„Nu îmi place să fac predicții, dar cu riscul de a fi utopic, sper că în viitor moda se va baza mai puțin pe latura sa superficială, mondenă și mai mult pe dimensiunea profundă a hainei privită ca veșmânt. Cred că ar rezolva multe probleme legate de consumerism, etica producției și importanța pe care o acordăm hainei ca simbol, ca extensie nobilă a propriului ethos.
Concepția asupra hainei s-a degradat atât de mult încât am uitat de misterul ei, de valoarea ritualică pe care o purta veșmântul în trecut și consider benefică o reflecție atentă asupra acestei problematici.”
Adrian-Gabriel ANGHEL, disertație UAD Fashion 2026
Adrian Anghel explorează couture-ul de la estetica bizantină la haute couture-ul secolului XX. Inovează prin volumetrii specifice fiecărei epoci, hibridizate contemporan, la care adaugă tehnici couture de broderie cu mărgele și broderie 3D. Colecția atrage atenția asupra valorii adevărate a înaltei creații, într-o lume dominată de mass market.

„S-au schimbat foarte multe în percepția mea față de modă în ultimii cinci ani, de când studiez la UAD Fashion. Cumva, am devenit mai pragmatic și mai rezervat în ceea ce privește tot ce înseamnă acest sistem, care, deși la prima vedere pare glamour și superficial, este un domeniu extrem de dificil, ce presupune foarte multă muncă și numeroase sacrificii. Uneori, nici măcar aceste lucruri nu pot garanta succesul.
Totuși, nu pot să nu observ că, de la an la an, industria modei din România beneficiază de o expunere tot mai mare și de o dezvoltare constantă, oferindu-ne nouă, tinerilor designeri, oportunități și platforme de afirmare, precum MBBFW sau RCW, la care generațiile dinaintea mea puteau doar să viseze.”

